Publicat pe 18.10.2021

Luna octombrie în 25 de zile: Pomenirea Sfinţilor Mucenici Marcian şi Martirie, notarii (+355)

 

 

 

Aceşti doi Mucenici au trăit pe vremea împărăţiei lui Constanţiu (337-361), pe când acest împărat căzuse în rătăcirea lui Arie, măcar că Arie fusese osândit la cel Dintâi Sinod a toată lumea, de la Niceea (325). Şi se înmulţiseră, astfel, îndrăzneala şi puterea arienilor în împărăţie, încât se pornise o adevărată goană a dreptcredincioşilor din partea arienilor, întocmai cum, nu de mult creştinii fuseseră prigoniţi de către închinătorii de idoli. Că erau urâţi, chinuiţi şi ucişi toţi creştinii care mărturiseau că Hristos este Dumnezeu, Făcătorul lumii şi nu o făptură, Dumnezeu întrupat, iar nu un om simplu.

Şi erau la curtea împăratului arian, Constanţiu, doi dregători arieni, Eusebie şi Filip, care aveau ochii aţintiţi asupra drepcredincioşilor şi supravegheau Biserica lui Hristos. Aceştia au fost pricinuitorii izgonirii şi morţii părintelui nostru Pavel Mărturisitorul, Patriarhul de atunci al Constantinopolului, pe care trimiţându-l în Armenia, au îndemnat pe arieni să-l sugrume, ceea ce au şi făcut şi au pus patriarh, în locul lui, pe arianul Macedonie. Asemenea şi pe mulţi alţii, dascăli şi mărturisitori ai dreptei credinţe, i-a pierdut în multe feluri, între care şi pe aceşti Mucenici: Marcian şi Martirie.

Amândoi aceştia erau ucenici ai Patriarhului Pavel, cel ucis de arieni. Cel dintâi fusese citeţ, iar cel de al doilea, ipodiacon, în biserica cea mare din Bizanţ. Amândoi erau notari, care scriau, adică, toate învăţăturile şi faptele Patriarhului lor, prin care se întărea sfânta credinţă. Amândoi erau oameni învăţaţi, adânc cunoscători ai Sfintei Evanghelii şi aveau multă îndemânare în mânuirea condeiului şi a cuvântului, iar prin scrierile şi cuvintele lor erau mari propovăduitori ai cuvântului lui Dumnezeu şi ajutători ai Bisericii, pe care o apărau de săgeţile ereticilor.

Că Domnul le-a dat lor, precum şi ucenicilor lor, gură şi înţelepciune, încât prigonitorii arieni nu puteau să le stea împotrivă, şi se bucurau de mare cinste din partea credincioşilor.

Deci, după moartea Patriarhului Pavel, ereticii şi-au îndreptat otrava asupra ucenicilor lui, Marcian şi Martirie, ca să-i întoarcă de la dreapta credinţă la eresul lor, cu tot felul de făgăduieli. Dar ei au ales să rabde mai bine ocara, necinstea şi moartea pentru dreapta credinţă, decât vieţuind în rătăcire, să aibă bogăţie, slavă şi cinste. Şi, neputând arienii să-i înduplece, Sfinţii mărturisitori au fost osândiţi la moarte.

Deci, cerând puţină vreme pentru rugăciune, li s-au tăiat capetele cu sabia, pentru mărturisirea dumnezeirii lui Hristos.

Şi au fost trupurile lor îngropate la una din porţile Constantinopolului, iar Sfântul Ioan Gură de Aur a înălţat o biserică în cinstea lor.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.