Luna octombrie în 21 zile: pomenirea Sfinţilor Mărturisitori Cuvioşi Visarion Sarai şi Sofronie de la Cioara şi a Mucenicului Oprea Miclăuş din Sălişte, apărătorii Bisericii Ortodoxe din Transilvania, împotriva unirii ei silnice cu Roma (1698-1701)

Aceşti trei Sfinţi luptători au trăit pe la mijlocul veacului al XVIII-lea. Cuviosul Visarion din Sarai s-a născut în Bosnia. A călătorit pe la multe locuri sfinte şi, îndeosebi, la Ierusalim şi la Muntele Athos, şi a intrat de tânăr în monahism.

Îndurerat de suferinţa românilor pentru credinţa lor ortodoxă, a călătorit prin Transilvania, propovăduind pretutindeni credinţa ortodoxă. Era primit în tot locul, ca un înger din cer. Drumul lui până la Braşov a fost un adevărat alai de biruinţă creştină, aprinzând în sufletele credincioşilor dragostea de legea strămoşească. Pentru râvna sa în apărarea credinţei ortodoxe, a fost întemniţat la Sibiu şi, în cele din urmă, în fioroasa închisoare din Kuffstein, unde a murit, pentru mărturisirea credinţei ortodoxe.

Cuviosul Sofronie de la Cioara s-a născut în satul Cioara, din părţile Orăştiei, ca fiu al unei familii preoţeşti. Ucenicia în călugărie şi-a făcut-o în Ţara Românească. Reîntors la Cioara, a întemeiat un schit în mijlocul codrilor, învăţând pe români calea mântuirii.

Pentru râvna lui pentru credinţa ortodoxă, a fost închis în temniţa de la Bobâlna. Eliberat de mulţime, Cuviosul mărturisitor a plecat în Munţii Apuseni, îndemnând pe credincioşi să ţină obiceiurile strămoşeşti. A fost prins din nou şi închis la Abrud. Eliberat încă o dată, mergea din loc în loc, ţinând soboare, adică adunări, şi învăţând poporul: “Stricaţi silnica unire cu Roma” – învăţa el – “cereti episcop românesc în Transilvania!”. Iar când a înţeles că şi-a împlinit chemarea, s-a retras la Mânăstirea Argeşului, unde s-a săvârşit cu pace.

Cel de al treilea luptător pentru dreapta credinţă a fost ţăranul Nicolae Oprea, născut în Săliştea Sibiului. Tată de familie, plugar, mirean şi bun creştin, gata de jertfă pentru credinţa străbună, fericitul Oprea a primit, ca pe o mare cinste, sarcina să ducă “la împăratul” plângerile românilor: “Noi cerem” – ziceau ei – “în numele poporului, vlădică de legea noastră”. La început, curajul şi îndrăzneala românilor au fost întâmpinate cu ameninţări şi izgoniri. Cu timpul, ele s-au repetat şi au stârnit o prigonire şi multe întemniţări. În cele din urmă, în loc să i se împlinească cererile, fericiul Oprea a fost închis pe viaţă, în vestita temniţă de la Kuffstein, şi nu s-a mai întors niciodată, primind cununa nemuritoare a Mucenicilor.

La 21 octombrie 1948, însă, printr-o uluitoare întorsătură a Providenţei, fraţii noştri buni, uniţi de atunci, s-au desfăcut de Roma şi s-au întors acasă, la Biserica noastră strămoşească, maica noastra de obşte şi a praznicului zilei de astăzi. Dumnezeului nostru, slavă!