Luna octombrie în 16 zile: Pomenirea Sfântului Mucenic Longhin sutaşul

Sfântul Longhin a trăit pe vremea lui Tiberiu împăratul (14-37). Se trăgea din părţile Capadochiei şi slujea în oaste ca sutaş, pe când în Palestina cârmuia Ponţiu Pilat. A fost orânduit, din porunca acestuia, să slujească la Sfintele Patimi şi la Răstignirea cea de bună voie a Domnului Hristos pentru mântuirea lumii. El este acela care L-a împuns pe Iisus cu suliţa în Coastă şi tot el, cu ostaşii lui, a făcut de strajă după îngropare, la Mormântul Domnului, până la Înviere. Deci, fiind el martor la semnele ce s-au făcut la Patima lui Hristos, precum cutremurul, schimbarea soarelui în întuneric, strălucirea îngerului Învierii, s-a luminat la inima sa şi, crezând în Domnul, împreună cu alţi doi ostaşi din ceata sa, a zis: “Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!” (Matei 27, 57). Drept aceea, n-a primit arginţii care i se dădeau lui de către iudei ca să tăgăduiască învierea şi să mărturisească mincinos că Trupul Domnului a fost furat de ucenicii Săi. Deci, lăsându-şi slujba sa la oaste, s-a întors în ţara sa, Capadochia şi a propovaduit, ca un apostol, învierea lui Hristos şi credinţa cea nouă.

O veche tradiţie spune că Pilat a înştiinţat pe împăratul Tiberiu că Longhin sutaşul a părăsit dregătoria ostăşească, şi că Pilat a primit de la Roma scrisoare cu poruncă împărătească pentru uciderea lui Longhin. Deci, Pilat a trimis ostaşi de i-au tăiat capul lui Longhin şi celor doi ostaşi care credeau ca şi dânsul. Şi, ducând la Ierusalim capul lui Longhin, spre încredinţarea lui Pilat, acesta a aruncat sfântul cap la gunoi, afară din cetate.

Iar după mulţi ani, o femeie de bun neam din Capadochia, pierzându-şi vederea a mers la Ierusalim cu fiul ei, singurul născut, nădăjduind să-şi găsească leac orbirii, la cele sfinte locuri; dar acolo a ajuns-o moartea fiului ei şi plângea, acum, cu îndoită jale. Dar i s-a arătat în vis Sfântul Longhin şi, spunându-i cine este, i-a arătat ei şi locul unde este îngropat capul său şi o îndemna să-l scoată de acolo, că se va tămădui de ochi. Femeia a lucrat cu multă credinţă şi osârdie şi, aflând gunoiul, a săpat cu mâinile ei şi a scos capul Sfântului: şi s-a tămăduit vederea ochilor, ba încă a vazut în vis şi pe fiul ei, în cinste, la un loc cu Sfântul. Şi aşa, căutând ea lecuirea ochilor, nu numai aceasta a dobândit-o, ci şi pe Sfântul l-a aflat de atunci cald ocrotitor. Şi, zidind ea o preafrumoasă biserică în Capadochia, a aşezat acolo muceniceştile moaşte şi au fost multă vreme izvoare de tămăduiri, pentru toţi credincioşii, întru slava Domnului nostru Iisus Hristos.