Publicat pe 05.11.2021

Luna noiembrie în 9 zile: pomenirea Preacuviosului Ioan Colovul cel Scund, care cu pace s-a săvârşit

Sfântul Ioan Colovul, din Egipt, s-a nevoit prin sec. al V-lea în deşertul egiptean, în Mânăstirea Sfântul Pimen cel Mare (prăznuit în 27 august). De la numele acestei mânăstiri, mânăstirile din sălbăticie au început să se numească schituri, unde călugării se nevoiau în viaţă sfântă, în tăcere şi însingurare. Sfântul Ioan era un călugăr blând, smerit şi muncitor. El a ajuns la acea mânăstire, împreună cu fratele său, Daniel.

 

Odată, Sfântul Ioan i-a spus fratelui său mai mare, că i-ar plăcea să nu-şi mai facă griji pentru ce mănâncă sau cu ce se îmbracă şi să poată trăi ca îngerii din ceruri. Daniel l-a lăsat să meargă în pustie, să se lupte cu ispitele. Lepădându-şi hainele, într-o noapte foarte rece, Ioan şi-a părăsit chilia şi a plecat. Însă după o săptămână, foamea l-a mânat înapoi. Ajungând la uşa chiliei, Ioan a început să bată. “Cine-i acolo?” a întrebat Daniel. “Eu sunt, Ioan, fratele tău”. Daniel însă i-a răspuns, “Ioan a devenit înger, el nu mai este printre oameni”. Ioan a continuat să bată, însă Daniel i-a dat drumul înăuntru abia dimineaţă. Apoi, i-a spus: “Tu eşti bărbat şi, ca să mănânci, trebuie să munceşti”. Sfântul Ioan a plâns cu amar şi şi-a cerut iertare.

 

După ce şi-a învăţat lecţia, Sfântul Ioan a mers la Sfântul Pimen, cunoscut pentru caracterul său hotărât, cerând îndrumare şi promiţând că va asculta tot ce-i va spune să facă. Ca să-i încerce răbdarea, Sfântul Pimen i-a rânduit o ascultare mai neobişnuită: anume, să care apă şi să ude cu ea un băţ uscat. El a făcut aceasta, aşă încât după trei ani băţul a înfrunzit şi a rodit. Părintele a luat din fructele bogate şi le-a dus fraţilor, spunând: “Luaţi şi mâncaţi din roadele ascultării”.

 

Mai târziu, ava Ioan a devenit el însuşi îndrumător al multor oameni pe drumul mântuirii, printre care se numără şi Sfântul Arsenie cel Mare (prăznuit în 8 mai) şi Sfânta Taisia (prăznuită în 8 octombrie).

 

Sfântul Ioan a fost cel care a scris Viaţa Sfântului Paisie cel Mare (prăznuit în 19 iunie).

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.