Publicat pe 27.10.2021

Luna noiembrie în 4 zile: pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ioanichie cel Mare, de la Olimp (+846)

 

 

 

Acest fericit a trăit pe vremea luptătorilor împotriva sfintelor icoane, născându-se în ţara Bitiniei, din tată care se numea Miritrichie şi din mamă ce se numea Anastasia. Şi, începând el a veni în vârstă, din porunca părinţilor săi păştea vitele şi căuta să cunoască ce este viaţa creştinilor, păzind poruncile Domnului. Şi ajunsese a fi foarte îmbunătăţit, povăţuindu-se de Duhul Sfânt, la o viaţă de ascultare şi de rugăciune. Şi, când îşi făcea rugăciunea, îşi însemna turma sa cu semnul crucii şi rămânea turma lui nemişcată şi nerisipită de fiare şi de tâlhari. Deci, ajungând el la plinătatea vârstei, adică la 43 de ani, fericitul Ioanichie era un bărbat frumos, voinic cu trupul şi bun pentru pentru oaste. Drept aceea, trimişii împăratului, care alegeau astfel de bărbaţi pentru paza împărăţiei, l-au luat şi pe Sfântul cu dânşii, scriindu-l la oaste.

Şi, dintru acea vreme, era înfricoşător vrăjmaşilor, pentru voinicia lui şi iubit ostaşilor celor împreună cu dânsul, pentru bunătatea şi smerenia lui. Însă diavolul, pizmuind viaţa lui cea îmbunătăţită, l-a tras pe dânsul în lupta împotriva sfintelor icoane. Şi Ioanichie a fost atât de înşelat de această rătăcire, încât arunca icoanele de prin biserici şi prigonea pe cei ce se închinau înaintea lor, nevrând nici să audă vorbindu-se de sfintele icoane, credinţa lui neputând înţelege o vreme rătăcirea de la curtea împăraţilor săi. Dar Dumnezeu l-a izbăvit de această înşelare, printr-un călugăr care-l scoase din rătăcire, zicându-i pe nume, fără să-l cunoască mai dinainte: “O, fiule Ioanichie, dacă te numeşti creştin, pentru ce treci cu vederea icoana lui Hristos? Zadarnice sunt toate ostenelile faptelor tale celor bune, dacă nu ai credinţa cea dreaptă”. Şi, cunoscând că de la Duhul Sfânt s-a făcut aceasta, a căzut la pământ, închinându-se. Şi cerând iertare, că din neştiinţă a greşit, a făgăduit îndreptare.

Deci, lăsând cinstea şi mărirea pe care socotea împăratul să i le dea pentru faptele sale de mare vitejie, Sfântul, după 24 de ani în slujba ostăşească, părăsind oştirea, s-a tras la Muntele Olimpului şi a mers la cei ce petreceau în viaţa călugărească, vrând să înceapă războiul contra duhurilor răutăţii celei de sub cer.

Şi părându-i rău de greşeala lui, se pedepsea cu post şi cu tot felul de nevoinţe ale trupului şi sufletului său.

Deci, a învăţat să citească şi să deprindă Psalmii pe de rost şi umbla prin mânăstiri, căutând să cunoască rânduiala vieţii monahilor. Şi a învăţat pe de rost mai întâi treizeci de Psalmi, dorind mereu şi căutând liniştea pustniciei, şi încerca a se adăposti în chilii singuratice prin munţi şi prin păduri. Şi a dus aşa viaţă pustinicească, timp de 12 ani, după care s-a făcut monah în Mânăstirea Erest, că acest pustnic, îmbunătăţit în fapte bune, încă nu era călugăr.

Şi, învăţând pe de rost toată Psaltirea, a primit de la Hristos darul de a trece râul pe deasupra apei cu picioarele neudate, darul de a se înălţa de la pământ în timpul rugăciunii, nu numai cu duhul, dar şi cu trupul său, darul de a putea fi de faţă fără a fi văzut, şi darul de a tămădui pe cei bolnavi, al făcătorilor de minuni. Şi, umblând, cânta Psalmii lui David, la fiecare stih adăugând cuvintele acestea: “Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul şi acoperământul meu este Duhul Sfânt”; şi aceasta era ca o dulceaţă pe limba sa, şi se veselea.

S-a aşezat, în cele din urmă, într-o mică chilie lângă mânăstirea sa, pe Muntele Antida şi a avut fericirea, înainte de sfârşitul său, de a fi părtaş la biruinţa cinstirii sfintelor icoane (843), împreună cu Sfânta Împărăteasă Teodora şi cu Sfântul Patriarh Metodie al Constantinopolului. Şi asa, plin de zile, Sfântul Ioanichie s-a mutat la Domnul, în vârstă de nouăzeci şi patru de ani. Dumnezeului nostru, slavă!

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.