Luna noiembrie în 3 zile: Pomenirea Sfinţilor Mucenici Achepsima, Iosif şi Aitala (+380)

Aceşti Sfinţi au trăit toţi în împărăţia perşilor, pe vremea împăratului lor Sapor, prigonitorul creştinilor, adică toată vremea cât peste romani au stăpânit, rând pe rând, toţi împăraţii, de la marele Constantin şi până la Teodosie cel Mare (337-380). Iar împăraţii perşilor prigoneau pe creştini, nu pentru fărădelegi, ci pentru că numărul creştinilor, pe faţă sau în taină, creştea atât de mult în această împărăţie, încât făcea să piară vechea religie păgână a perşilor, care poruncea a se închina la doi dumnezei: unul al binelui şi la altul al râului, precum şi soarelui şi focului, a bea sângele animalelor jertfite zeilor şi altele asemenea. De aici, ura împăratului împotriva credinţei în Hristos şi prigoana sângeroasă asupra creştinilor, timp de patruzeci de ani. Deci, a trimis Saporie poruncă în toate laturile împărăţiei sale să fie ucişi toţi cei ce mărturisesc pe Hristos în Persia.

Şi au fost ucişi fără cruţare mulţime de creştini fără de număr, prin sate şi prin cetăţi, preoţii vechii religii căutând şi scoţând de prin ascunzişuri şi omorând pe dreptcredincioşi cu sălbăticie. Dar au fost ucişi pentru Hristos şi oameni scumpi împăratului, chiar din palatele împărăteşti, drept aceea, împăratul a potolit uciderea poporului, poruncind ca numai învăţătorii credinţei să fie căutaţi şi omorâţi.

Deci, a fost prins mai întâi episcopul cetăţii Anita, fericitul Achepsima, un bătrân cinstit, în vârstă de peste optzeci de ani, dăruit de Domnul cu multă sănătate şi ajuns la bătrâneţe în deplină putere. A fost adus la întrebare înaintea dregătorului şi, nevrând să se închine soarelui şi focului, a mărturisit credinţa sa, zicând: “Nu voi vinde pe Dumnezeul Cel din tinereţele mele, pentru o viaţă de încă puţine zile”. Şi, neplăcându-le răspunsul lui, îndată Sfântul Achepsima a fost întins gol pe pământ şi bătut cu toiege ghimpoase. Şi atâta a fost bătut, cât se roşise pământul de sângele lui; apoi punându-l în lanţuri, l-au închis în temniţă. În aceeaşi vreme au fost prinşi şi Iosif preotul şi Aitala diaconul, vestiţi prin ştiinţa şi cuvântul lor; iar râvna lor pentru Dumnezeu era ca râvna lui Ilie Proorocul, ca o sabie de amândouă părţile ascuţită împotriva necredinţei.

Şi, nevrând să se închine focului, au fost bătuţi şi ei atât de mult, cât li se risipise carnea de pe oase şi tot trupul lor era numai o rană. Şi, legându-i în lanţuri, i-au aruncat şi pe ei în temniţă, lânga Sfântul episcop.

Şi au petrecut pătimitorii lui Hristos trei ani, în mare nevoie şi foame, răbdând dureri fără măsură; că în tot acest timp, n-a fost lună în care să nu fie scoşi la chinuri, încât zilele de sărbătoare erau, pentru ei, zile de suferinţă. Deci, după toate acestea, odată, scoţându-l iarăşi pe Sfântul Achepsima, ostaşii l-au bătut până şi-a dat sufletul. Iar pe Iosif preotul şi diaconul Aitala, spânzurându-i cu capul în jos, i-au ucis cu pietre. Şi aşa şi-au dat sufletul lor în mâinile lui Dumnezeu.