Luna noiembrie în 29 de zile: pătimirea Sfântului Mucenic Paramon şi a celor împreună cu dânsul (+250)

În vremea rău credinciosului împărat Decius (250-253) era în răsărit un dregător cu numele Achilin, care aprig prigonea pe creştini. Odată, acesta a adunat în temniţă trei sute şaptezeci de creştini şi, vrând el să meargă la via sa cea din Valsatin, a poruncit să fie duşi şi creştinii cei prinşi, împreună cu el. Că, aveau a trece pe lângă capiştea idolului Poseidon şi voia să-i silească să jertfească acolo idolilor. Deci, ajungând la capiştea aceea, îi silea pe creştini, pe fiecare, vreme îndelungată, să aducă jertfă spurcatului Poseidon. Şi n-a putut să-i înduplece pe dânşii, nici cu îmbunări, nici cu îngroziri.

S-a întâmplat, atunci, că a trecut pe acolo un oarecare bărbat cinstit, cu numele Paramon, creştin cu credinţa. Acesta, văzând atâta mulţime de mucenici gătiţi spre junghiere, a venit înaintea capiştei idoleşti şi a strigat cu glas mare: “O, atâţia drepţi fără de vină junghie spurcatul dregător, pentru că ei nu se închină idolilor lui celor muţi şi fără de suflet”.

Acestea zicându-le în auzul tuturor, a purces în calea sa. Dar dregătorul, auzind aceste cuvinte ale lui Paramon, s-a aprins de mânie şi a poruncit slujitorilor lui ca îndată să-l alunge şi să-l omoare. Iar Paramon, neştiind de porunca aceasta a dregătorului, mergea pe drumul său. Şi, iată, slujitorii l-au ajuns pe el şi l-au prins. Şi, mai întai i-au tras afară din gură limba care mustrase şi ocărâse pe dregatorul chinuitor, şi i-au împuns-o cu trestii ascuţite.

Apoi, i-au înfipt trestii ascuţite, în toate mădularele, iar după aceasta l-au străpuns cu suliţele. Şi aşa, Sfântul Mucenic Paramon şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Întru acelaşi ceas, şi Sfinţii Mucenici, cei trei sute şaptezeci, mai înainte pomeniţi, fiind chinuiţi lângă capiştea lui Poseidon, au fost tăiaţi, pentru mărturisirea lui Hristos.