Luna noiembrie în 17 zile: pomenirea celui dintre Sfinţi Părintelui nostru Grigorie, făcătorul de minuni, Episcopul Neocezareei Pontului (+270-271)

Acesta a trăit în zilele lui Aurelian împăratul (270-275), născut în Neocezareea Pontului, aproape de ţara Armeniei, din părinţi bogaţi. Murind tatăl său, când Grigorie avea 14 ani, creşterea lui a rămas în grija mamei sale. Dar el începu să înţeleagă şi singur partea cea bună a vieţii şi, crescând în vârstă, creştea şi dreapta credinţă a lui Hristos într-însul. Mama sa l-a trimis la dascăli de seamă, învăţând limba latină şi meşteşugul vorbirii frumoase şi, curând, se dovedi atât de iscusit, încât se minunau mulţi de darurile lui.

În căutarea celor mai vestiţi dascăli ai vremii, Sfântul Grigorie şi fratele său Atinodor ajunseră şi la Alexandria Egiptului, unde, întâlnind pe marele Origen (185-254), se făcură, vreme de trei ani, ucenicii lui, deprinzând de la dânsul învăţăturile Sfintei Scripturi. Tot în Alexandria, Sfântul învăţa cu osârdie meşteşugul doctoricesc şi minuna pe toţi tinerii din cetate, prin viaţa lui curată şi plină de smerenie.

Întorcându-se în cetatea sa, lumea se aştepta să-l vadă primind vreo dregătorie împărătească, mai ales după învăţătura căpătată la vestitele şcoli din Alexandria. Dar Sfântul, care între timp primise Botezul, părăsi toate măririle şi, lepădând şi averea sa, se retrase într-un loc singuratic, unde vieţui în rugăciune şi în adâncirea dumnezeieştii înţelepciuni a Sfintelor Scripturi. Deci, fericitul Grigorie, aflând că Arhiepiscopul Fedim al Amasiei, la cererea creştinilor şi preoţilor, hotărâse să-l facă Episcop al Neocezareei Pontului, socotindu-se nevrednic de asemenea cinste şi răspundere, a părăsit locul de linişte şi a rătăcit multă vreme prin pustietăţi, pentru a nu fi găsit. În cele din urmă, însă, a fost aflat şi, numai după multe rugăminţi, s-a invoit a primi să fie părinte şi păstor creştinilor din Cezareea Pontului, îndrumandu-i pe calea dreptei credinţe.

Într-o scrisoare a sa, Sfântul Grigorie de Nyssa, care i-a scris viaţa, mărturiseşte că atunci când a fost sfinţit episcop, fericitul Grigorie al Neocezareei a scris un dreptar de credinţă cu privire la Preasfânta Treime, regulă pe care a lăsat-o Bisericii sale şi care a ferit multă vreme pe credincioşi de rătăcirile eretice.

Tot aşa, pe vremea prigoanei lui Decius (250-253), cunoscând omeneasca slăbiciune, Sfântul Grigorie sfătuia pe creştini să fugă şi să se ascundă, ca nu cumva, înfricoşându-se de cruzimea chinurilor, să se lepede de credinţă.

Pentru credinţa lui puternică şi viaţa curată pe care o ducea, s-a învrednicit de mari daruri duhovniceşti şi a săvârşit nenumarate minuni, pentru care fapte i s-a dat numele de Taumaturgul, adică făcătorul de minuni. Nu se ştie anul în care a murit (270 sau 271), dar se zice că, pe patul de moarte fiind, Sfântul Grigorie a întrebat pe cei de aproape ai săi: “Căţi păgâni mai sunt în cetatea Neocezareei?”. I s-a răspuns: “Se mai află şaptesprezece necredincioşi, care ţin la închinarea la idoli, dar cetatea întreagă crede în Hristos”. Atunci, Sfântul a zis: “Slavă lui Dumnezeu, că numai şaptesprezece creştini am aflat când am venit aici episcop, iar acum, când merg către Domnul, atăţia necredincioşi rămân, câţi credincioşi am aflat întâi!”. Şi, acestea zicând, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.