Luna noiembrie în 13 zile: pomenirea celui între Sfinţi Părintele nostru Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului (+407)

Acest mare dascăl şi luminător al lumii a fost din marea cetate Antiohia, născut la anul 344, din părinţi dreptcredincioşi: tatăl lui se numea Secund şi era căpetenia Siriei, iar mama sa, Antuza.

Din fragedă vârstă, a pierdut pe tatăl său, iar mama sa, nemaicăsătorindu-se, deşi era foarte tânără, îşi închina viaţa creşterii copilului ei. El a fost botezat la vârsta de 20 de ani şi a avut parte, prin grija mamei sale, de cei mai vestiţi dascăli din Antiohia: Libanius şi Andragatie. Îndată, încă de la început, Sfântul arăta o mare dragoste către ştiinţa vorbirii şi, cu nevoinţa se puse la învăţătură şi, cu ascuţimea minţii ce avea, a deprins toată ştiinţa elinească. Tot aşa a ajuns şi la stăpânirea creştineştilor Scripturi, având doi îndrumători de seamă: pe Arhiepiscopul Antiohiei, Meletie, şi pe Diodor, Episcopul din Tars, căpetenia Şcolii din Antiohia.

Mai era în Antiohia şi o casă creştinească de asceţi, pe care o conducea un nevoitor mai în vârstă, Carterius cu numele, de unde Sfântul Ioan, şi alţi tineri ca el, dezgustaţi de o viaţă călduţă, fără duh de jertfă, făceau legăminte ascetice, din dragoste pentru Hristos. Era ca o mânăstire în cetate. Este timpul când Sfântul Ioan îşi împlini visul său de taină, de a duce o vreme o viaţă pustnicească. În munţii din preajma Antiohiei, el a trăit, aşadar, patru ani de mânăstire cu viaţă de obşte şi doi ani de pustnicie, într-o peşteră. Deci, ajungând, astfel, la deprinderea vieţii ascetice, Sfântul Ioan a fost ridicat la rânduiala clericilor, de Sfântul Meletie, Arhiepiscopul, care-l şi botezase şi l-a sfinţit diacon (381), iar Flavian, urmaşul lui Meletie, l-a sfinţit preot (386). În această vreme, Sfântul Ioan a scris preafrumoasa lui carte Despre Preoţie, închinată prietenului său Vasilie, căutând să-şi îndreptăţească fuga lui de preoţie, socotindu-se nevrednic.

Ca preot, timp de 12 ani, a fost slujitorul şi predicatorul neîntrecut al Patriarhiei din Antiohia, alcătuind multe cuvinte de învăţătură. Din acest timp ne-au rămas, de la el, Cuvântările asupra Evangheliei de la Matei, Cuvântările despre statui şi Cuvântările la cele 14 Epistole ale Sfântului Apostol Pavel, toate adevărate îndreptare pentru o viaţă desăvârşită.

Întâmplându-se între timp, că Nectarie, Patriarhul Constantinopolului, a părăsit viaţa aceasta, Sfântul Ioan a fost chemat cu porunca împăratului Arcadie, să fie sfinţit Patriarh al Constantinopolului, primind hirotonia canonică din mâinile Patriarhului Teofil al Alexandriei, la 28 februarie 398.

Ca Patriarh, Sfântul Ioan s-a ostenit mult cu răspândirea credinţei şi convertirea la Ortodoxie a goţilor arieni de la Dunăre, cu evanghelizarea locuitorilor de la sate, cu întemeierea de aşezăminte pentru bolnavi şi săraci, pentru fecioare şi văduve. El nu a încetat nici a predica, pentru îndreptarea năravurilor, împotriva luxului, a lăcomiei şi pentru Evanghelia iubirii de oameni.

Dintr-o pricină ca aceasta, dupa căderea de la putere a lui Eutropie, primul dregător al împărăţiei, Eudoxia împărăteasa, s-a făcut vrăjmaşă Sfântului Ioan. Şi anume, pentru că, răpind ea, pe nedrept, via unei văduve sărace, ce se numea Calitropia, Sfântul a sfătuit-o să nu ţină lucrul străin cu sila. Şi, nevrând ea să asculte de cuvintele lui, Sfântul o mustra şi o asemăna cu Izabela şi Irodiada. Iar ea s-a făcut cu totul fiară. Şi a fost izgonit Sfântul din scaun, întâi de dânsa, după Sinodul ţinut la Stejar şi condus de Patriarhul Teofil, care-l sfinţise episcop. Deci, după un timp, s-a întors Sfântul, la scaunul său. Iar, după două luni, a fost izgonit a doua oară şi surghiunit de împăratul, la Cucuz, în Armenia. Şi, îndurând Sfântul multe suferinţe, şi-a dat cinstitul său suflet lui Dumnezeu, la Comane, în Armenia. Ultimele sale cuvinte au fost: “Slavă lui Dumnezeu pentru toate”! (14 septembrie 407).

Dar lumea din Constantinopol nu s-a liniştit decât la anul 438, când Patriarhul Procul, unul din urmaşii Sfântului, a mutat, cu mare alai, moaştele Sfântului Ioan, de la Comane, la Constantinopol. Împăratul Teodosie cel Tânăr şi sora sa Pulheria au luat parte la serbare, cerând în genunchi iertare pentru părinţii lor. De atunci, sfintele lui moaşte odihnesc cu cinste în Biserica “Sfinţilor Apostoli”, din Constantinopol.

Celui mai mare predicator din vremea de aur a creştinătăţii, Biserica îi serbează pomenirea, de trei ori pe an: la 13 noiembrie şi apoi la 27 şi 30 ianuarie, precum şi în fiecare zi, când se săvârşeşte Liturghia lui.