Luna martie în 8 zile: pomenirea Preacuviosului Părintele nostru și mărturisitorul Teofilact, Episcopul Nicomidiei (sec. IX)

În zilele când Biserica era tulburată de prigonitorii Sfintelor icoane, trăia în părțile Răsăritului un binecredincios bărbat, Teofilact cu numele, prieten cu Sfântul Tarasie, încă de pe când amândoi erau mireni și mari dregători ai împărăției. Și era pe vremea când, murind împăratul Leon, pe tronul împărătesc se urcaseră fiul său Constantin și maica sa Irina, iar pe scaunul patriarhal era Sfântul Tarasie, sub care se ținuse și cel de al Șaptelea Sinod a toată lumea (787), cel care hotărâse dreapta credință a Bisericii, cu privire la cinstirea Sfintelor icoane, odată pentru totdeauna.

Deci, într-o vreme ca aceea, a intrat în cinul monahicesc și Sfântul Teofilact, cel pomenit, și, o dată cu el, s-a făcut monah și un alt prieten al său, Sfântul Mihail al Sinadelor și, părăsind lumea, au fost trimiși de Sfântul Tarasie Patriarhul la o mânăstire, pe malul Mării Negre, unde, cu ostenelile monahicești nevoindu-se, au sporit mult în faptele cele bune și au câștigat îndrăzneală către Dumnezeu în rugăciunile lor, încât și semne minunate se lucrau printr-înșii.

Vestindu-se pretutindeni multele lor fapte bune și adânca lor înțelepciune, Sfântul Tarasie Patriarhul a judecat că asemenea monahi sunt vrednici de rânduiala cea înaltă a arhieriei, spre a cârmui lucrul Domnului în Biserică, după cuviință. Deci, pe Mihail sfințindu-l, l-a trimis la Sinade, iar pe fericitul Teofilact, în Nicomidia l-a pus Episcop. Aici a strălucit Sfântul, prin râvna arhipăstoriei sale: purta grija celor sărmani, ridica spitale și case de adăpostire pentru străinii călători, iar, pe bolnavi, el singur îi cerceta și îngrijea, tămăduindu-i.

În vreme ce Sfântul Teofilact cârmuia cu dragoste de părinte pe dreptcredincioșii din Nicomidia, a murit Sfântul Tarasie Patriarhul și, în locul lui, s-a ridicat Patriarh Nichifor cel Înțelept, iar pe tronul împărătesc a ajuns Leon Armeanul (813-820), care a pornit un nou val de prigonire împotriva sfintelor icoane. A adunat, atunci, preafericitul Patriarh Nichifor pe cei mai de seamă arhierei ai vremii, între care se aflau Emilian al Cizicului, Eftimie al Sardicei, Iosif al Tesalonicului, Mihail al Sinadelor și pe acest Sfânt Teofilact al Nicomidiei, și a mers cu dânșii la răucredinciosul împărat și-l sfătuiau să nu facă tulburare Bisericii, cu acea rătăcire care a fost osândită la cel de al șaptelea Sinod a toată lumea. Dar, împăratul s-a arătat neînduplecat în erezia lui și a poruncit ca, îndată, toți acei Episcopi să fie alungați din scaunele lor și trimiși în surghiun. Și astfel, împăratul i-a alungat pe toți, în locuri deosebite, în frunte cu Patriarhul Nichifor, iar pe fericitul Teofilact l-a izgonit la Strovilon, cetatea care este în locul chiverioţilor, lângă mare.

Și, acolo, mărturisitorul lui Hristos și-a petrecut toată cealaltă vreme a vieții sale, ca la 30 de ani, în strâmtoare și chinuire; și, făcându-se el mare ajutător al dreptei credințe, s-a mutat la Domnul, la adânci bătrâneți, aflându-se în surghiun. Iar pe vremea împărătesei Teodora (842-856) erezia cea fără de lege cu totul pierind, moaștele Sfântului Teofilact au fost aduse, din izgonire, și așezate în biserica zidită de el în Nicomidia, în mijlocul păstoriţilor săi. Dumnezeului nostru, slavă!