Luna martie în 6 zile: pomenirea celor patruzeci și doi de Sfinți Mari Mucenici: Teodor, Constantin, Calist, Teofil și Vasoiu cu însoțitorii lor, care au pătimit în Amoreea (+845-847)

Aceștia au trăit în zilele împăratului Teofil, luptătorul împotriva Sfintelor icoane (829-842), toți viteji creștini din oastea împăratului. Ș i era pe vremea când turcii cucereau cetate după cetate, apropiindu-se de Constantinopol și ajunseseră, acum, lângă cetatea Amoreea, din Frigia, cetatea de naștere a împăratului Teofil. Întru apărarea cetății sale, Teofil a trimis multă oaste și pricepuți conducători în meșteșugul războiului. Dar, îndată au năvălit turcii, cu și mai multă oaste cu conducători vestiți, însă n-au putut intra în cetate, ci, încercuind-o, așteptau. Și a trimis împăratul Teofil multe daruri, ca să îmblânzească pe căpetenia agarenilor, dar acela rămânea neînduplecat. Și, cu adevărat turcul ar fi plecat în loc de atâta așteptare, de nu s-ar fi făcut o vicleană vânzare a cetății, de către Vaditis, unul din căpeteniile oastei grecilor.

Deci, intrând turcii în cetate pe calea arătată de trădător, s-a făcut multă vărsare de sânge și au nimicit cu foc toată cetatea, iar poporul creștin, care a scăpat de foc și de sabie, a fost vândut în robie. Și au fost prinse și cele patruzeci și două de căpetenii trimise de împărat întru apărarea cetății, poruncind turcul să fie păziți în temniță, ferecați în lanțuri, cu picioarele în butuci, voind cu foame și cu sete să-i omoare și zicându-le că nu vor fi eliberați, decât dacă vor trece la necurata credință a lui Mahomed.

Și, vreme de șapte ani, din când în când, trimiși de-ai căpeteniei turcilor, venind în temniță, îi tot ispiteau cu tot felul de momeli, pe luptătorii lui Hristos, dar nimic n-au izbândit, ci dimpotrivă, aceștia se întăreau și mai mult în credință, cântând neîncetat Psalmii lui David și petrecând ziua și noaptea în rugăciuni. Deci, venind ziua lor cea din urmă, nu pentru frică, nici pentru dragostea de viață, nici pentru slăbiciune, nici pentru pătimirea cea rea ce au suferit vreme de mulți ani în robie, luptătorii Domnului nu și-au schimbat credința lor în Hristos. Ci, cu socoteală bărbătească și cu vitejia sufletului, luptându-se, au blestemat pe Mahomed și, întru liniștea bucuriei stând, au mărturisit vitejește, toți, credința în Hristos și s-au încununat, tăindu-li-se capetele.

Iar, după tăierea Sfinților Mucenici, căpetenia turcilor a poruncit să fie ucis cu sabia și călcătorul de lege Vaditis trădătorul, care vânduse cetatea, zicând: “Cela ce a fost necredincios față de ai lui, nu va fi credincios nici față de străini”.

Dumnezeului nostru slavă!