Luna martie în 28 zile: pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Ilarion, noul Mărturisitor, egumenul Mânăstirii Pelechitului

Cuviosul Ilarion cel Nou a trăit pe vremea împăratului Leon Isaurul (717-741), prigonitorul Sfintelor icoane, și a fiului său, Constantin Copronim (741-775). Cunoscând, din copilărie, sfânta credință, Cuviosul Ilarion s-a călugărit, din tinerețe, și a urmat cu osârdie Celui Răstignit, supunându-și, cu înfrânarea, patimile trupești.

A petrecut, după aceea, închis într-o chilie vreme de mulți ani și, acolo, se îndeletnicea cu rugăciunea și cu cercetarea Sfintelor Scripturi și, așa, s-a luminat cu darul nepătimirii.

A primit, apoi, și rânduiala preoției, și s-a învrednicit a fi egumen la Mânăstirea Pelechitului, lângă Helespont, în Asia. La sfârșit, i s-a dăruit lui și puterea facerii de minuni; și, ca unul ce a suferit chinuri grele de la prigonitori, s-a învrednicit și de cununa muceniciei. Că, pornind împăratul Leon prigoană împotriva Sfintelor icoane, urmăritorii au ajuns și în Mânăstirea Pelechitului, într-o Sfântă și Mare Joi din Săptămâna Patimilor, mănăstirea fiind cotropită, în adevăr, de prigonitori, care au pătruns în biserică și în Altar, sfărâmând icoanele și aruncând Sfintele Taine. Călugării au fost ferecați în lanțuri, bătuți și chinuiți. La plecare, ei au dat foc mănăstirii.

La statornica împotrivire a Cuviosului egumen Ilarion, prigonitorii au tăbărât asupra lui și l-au pus la neînchipuite chinuri. Apoi, pus în lanțuri, cu o ceată de călugări, l-au pornit în părțile Efesului, unde toți au fost aruncați în închisoare. Mulțumind lui Dumnezeu pentru tăria ce i s-a dat, de a îndura toate, mărturisind dreapta credință acolo, în temniță, Cuviosul și-a găsit sfârșitul. Dumnezeului nostru, slavă!