Publicat pe 14.03.2022

Luna martie în 24 zile: înainte-prăznuirea Buneivestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

 

 

 

Bine este cuvântat Dumnezeu Tatăl, Domnul Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului şi al tuturor celor văzute şi nevăzute; Bine este cuvântat Unul-născut Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel fără de început şi fără de ani, din Tatăl Său Născut: Dumnezeu din Dumnezeu, Înţelepciunea cea ipostatică şi Puterea cea stăpânitoare. Care pe toate le-a făcut; bine este cuvântat Mângâietorul, Sfântul de viaţă făcătorul Duh, Cel Ce din Tatăl purcede şi prin Fiul S-a arătat oamenilor; bine este cuvântată Sfânta Treime cea, în trei Ipostasuri, împreună de o fiinţă, Care prin Cuvântul a făcut toată făptura. Acelaşi Cuvânt şi pe cel dintâi om pe pământ l-a zidit, după al Său chip l-a făcut pe el şi cu slavă l-a încununat. A zidit Raiul la răsărit şi l-a aşezat pe om într-însul, punându-l pe el împărat a toată făptura. Cu voie liberă l-a cinstit pe el şi o poruncă i-a poruncit să ţină, ca, de o va păzi, să fie în veci viu slăvind pe Dumnezeu împreună cu îngerii, iar de o va călca, morţii şi stricăciunii să o dea.

Iar sfătuitorul a tot răul, diavolul, şi urâtorul a tot binele, pizmuindu-l pe el, cu a sa sălbăticie l-a învăţat pe el să calce porunca lui Dumnezeu. Deci, pentru aceasta, l-a izgonit pe el Dumnezeu din Rai, zicându-i lui: “Să lucrezi pământul şi, întru sudoarea feţei tale, să-ţi mănânci pâinea ta; şi cu moarte vei muri, pentru că pământ eşti şi în pământ iarăşi vei merge”. Deci, de atunci, fraţilor, au intrat în noi suferinţa şi moartea. Şi, pentru aceasta S-a pogorât la noi Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos, trupul nostru asupra Sa luându-l, vrând să înnoiască chipul Lui cel rănit cu călcarea poruncii, şi ne-a arătat nouă calea cea dintâi, pe care mergând, vom intra în acelaşi Rai. Şi aceasta este calea ce ne-a arătat-o nouă: curăţia, blândeţea, smerenia, dragostea, dreptatea, credinţa, ascultarea, milostenia, înfrânarea, pocăinţa şi postirea. Că, prin pocăinţă, prin postire şi prin milostenie se curăţă toate păcatele.

Iar, de trebuinţă este să ştim şi aceasta: Astăzi este Înainte-prăznuirea Buneivestiri către Stăpâna noastră şi pururea Fecioară Maria, Bunăvestirea Arhanghelului că, în sfatul Lui cel tainic, Făcătorul lumii a ales-o pe ea, Fecioara Maria, să fie Mamă lui Dumnezeu, Care S-a făcut om, Mântuitorul lumii, Cel de-a pururi bine cuvântat, Dumnezeu şi omul, Domnul nostru Iisus Hristos. Să vă adunaţi, deci, în biserică şi să vă sârguiţi la fapte bune şi la rugăciune, încă şi mai mult în aceste sfinte zile. Că acestea sunt zile, de Dumnezeu aşezate, spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, şi nu se cade să le cheltuim pe ele în lenevire şi în fapte rele. Că aurul de-l va pierde omul, sau orice alt lucru, apoi va putea afla, iarăşi, ceva asemenea, dar vremea aceasta pierzând-o, alta nu vom mai afla, pentru că este trecătoare. Drept, aceea, să nu o petrecem pe ea cu inimă împietrită, ci, cu sârguinţă să ne nevoim, şi pe toţi să-i îndemnăm la rugăciune. Lenea să o scuturăm, poftele să le omorâm, invidia să o călcăm, mânia să o lepădăm, iar pacea să o luăm, ca şi nouă să ne zică Iubitorul de oameni, Domnul: “După credinţa voastră, să vă fie vouă”. Şi toate cererile cele bune le vom primi, rugându-ne lui Hristos, Dumnezeului nostru.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.