Acest Sfânt Nicon era din cetatea Neapole, când stăpânea acolo Cvintilian dregătorul. Se trăgea din tată păgân şi din mamă creştină şi era bărbat frumos la chip şi ostaş viteaz în războaie, biruind, cu suliţa şi cu sabia, acolo unde lupta era mai grea, şi ocrotindu-se cu semnul Sfintei Cruci, cum învăţase de la maica sa, încât uimea pe toţi cu vitejia isprăvilor sale. Deci, întorcându-se încununat de biruinţe, dintr-un asemenea război, a spus maicii sale gândul său, că voieşte a se boteza, şi căuta, aceasta, să-l îndrumeze pe calea creştinătăţii şi în credinţa acestei învăţături. Şi era, atunci, vreme de prigoană împotriva creştinilor, iar preoţii lui Hristos şi învăţătorii dreptei credinţe stăteau mai mult ascunşi, din pricina urgiei.
Deci, l-a îndemnat maica sa să plece spre părţile Răsăritului, unde, în munţi şi în insule, se afla ascunsă mulţime de preoţi şi călugări ai Domnului. A călătorit, drept aceea, fericitul Nicon, spre părţile Constantinopolului şi, ajungând în Insula Chios, s-a apropiat de un munte şi, stând acolo vreme de şapte zile, se nevoia în post, în privegheri şi rugăciuni. Şi i s-a vestit lui, noaptea, în vis, de un înger, în chip de preot, să se pogoare la mare şi, urcându-se într-o corabie, a mers la muntele Ganos. Şi, ca din întâmplare, i-a ieşit înainte Episcopul Teodosie, în chip de monah, care era egumen acolo peste o obşte de 190 de călugări. Şi, de dânsul fiind învăţat, a primit fericitul Nicon creştinescul Botez, în numele Sfintei Treimi, împărtăşindu-se şi cu Sfintele Taine, şi s-a făcut monah.
Iar trecând trei ani, acelaşi episcop l-a hirotonit preot, apoi, şi episcop l-a sfinţit pe el. Şi, dându-i sarcină de îndrumător al tuturor celor 190 de monahi ce se adunaseră în jurul lui, bătrânul episcop îl sfătuia să plece din acel munte, în Sicilia. Deci, după sfârşitul Episcopului Teodosie, a plecat fericitul Nicon cu cei 190 de monahi ai săi, mai întâi în Mitilene şi apoi în Italia, iar, de acolo, după ce a îngrijit şi îngropat pe maica sa, fericitul s-a dus în Sicilia, aşezându-se la Muntele Tauromeniei.
Şi, ducându-se vestea despre el, pe nouă din foştii lui ostaşi de altădată i-a adus la adevărata credinţă. Deci, a întemeiat aici o mânăstire cu bună rânduială, petrecând viaţă de folos oamenilor şi plăcută lui Dumnezeu, cu toată obştea celor 199 de ucenici ai săi. A aflat şi dregătorul Cvintilian cele despre Sfântul şi, trimiţând îndată ostaşi, l-a adus la întrebare înaintea lui, cu toţi ucenicii. Şi, nevoind ei să se întoarcă la păgâneasca cinstire a idolilor, i-a pus la pământ, i-a sfărâmat rău cu răni şi, la sfârşit, le-a tăiat capetele, iar pe Sfântul Nicon l-au chinuit fără milă şi, după ce l-au ars cu torţe, l-au târât pe pietrele drumului, în goana cailor, şi, zdrobindu-i chipul, i-au tăiat limba, apoi şi capul, cu sabia. Şi aşa au primit de la Hrisots cununile Mucenicilor.