Publicat pe 12.03.2022

Luna martie în 22 zile: pomenirea Sfântului, sfinţitului Mucenic Vasile, preotul Bisericii din Ancira (+326)

 

 

 

Acesta a trăit în vremea împăratului Iulian Apostatul, cel lepădat de credinţă, iar Satornin era dregător al cetăţii Ancira (Ancara de astăzi). Sfântul Vasile era preot în Ancira, propovăduind acolo, fără odihnă, cuvântul lui Hristos, şi stând străjer neadormit al dreptei credinţe, în calea tuturor rătăcirilor, căci, două mari primejdii pândeau pe creştinii din vremea aceea: pe de o parte, rătăcirea urmaşilor lui Arie, care aveau, alături de ei, pe însuşi împăratul Constanţiu, fiul marelui Constantin (337-361), iar, pe de altă parte, păgânii care, cu sprijinul împăratului Iulian (361-363), urmăreau întoarcerea creştinilor la păgânătate şi idolatrie. Drept aceea, avea obicei, acest Sfânt preot Vasile că, în fiecare zi, dădea ocol cetăţii, învăţând, fără frică, pe toţi, calea cea dreaptă a mântuirii.

Deci, sub cuvânt că tulbură cetatea, potrivnicii Sfântului l-au prins şi l-au adus înaintea dregătorului Satornin, om rău la suflet, care prigonea fără milă şi osândea la moarte pe cei neînduplecaţi. Şi-l îndemna dregătorul să se lepede de Hristos, îngrozindu-l cu chinurile ce îi stau înainte. Iar Vasile mărturisea că doreşte, mai degrabă, să moară stăpân pe credinţa liberă a cugetului său, decât să vieţuiască rob, încătuşat în rătăcirea închinării la idolii cei mulţi şi neputincioşi. La acest răspuns, îndată, a poruncit Satomin de l-au spânzurat pe Vasile de un lemn, l-au bătut de moarte, i-au strujit tot trupul, apoi, plin de răni şi sângerând, l-au aruncat într-o temniţă umedă şi întunecoasă.

Peste câteva zile, trecând pe acolo împăratul Iulian cel lepădat de credinţă, înaintea lui a fost adus şi preotul Vasile, dar nimic nu l-a putut clinti din credinţa sa. Deci, împăratul l-a dat pe el în seama lui Flaventiu comitele, căpetenia gărzii sale, ca să-i scoată curele de piele de pe trup, ceea ce s-a făcut îndată. Şi strujindu-i trupul, Sfântul s-a întărit în inima sa şi, rupând o curea din pielea trupului său, a aruncat-o în obrazul lui Iulian.

Deci, a poruncit împăratul să-l ardă cu ţepuşe de fier înroşite în foc, şi i-au găurit pântecele şi spatele şi toate încheieturile şi, aşa, în acele chinuri grozave, Sfântul Vasile preotul şi-a dat sufletul, în mâinile lui Dumnezeu, neîncetat lăudând şi preamărind pe Hristos.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.