Luna martie în 20 zile: pomenirea Sfinților Cuvioși Părinți Ioan, Serghie, Patrichie și cei dimpreună cu dânșii, uciși de arabi în Mânăstirea Sfântului Sava Sfințitul

Acești părinți au trăit pe la anul 800, pe când la Constantinopol împărăţeau Constantin și maica sa Irina (790-802), pe vremea când Sfânta cetate a Ierusalimului era sub stăpânirea arabilor, și în zilele preafericitului Ilie, Patriarhul Ierusalimului. Adunați din mai multe locuri, părinții astăzi pomeniți viețuiau în vestita Mânăstire a Sfântului Sava, pe când stărețea minunatul egumen Vasile, slujind cu toții lui Dumnezeu ziua și noaptea, după rânduiala monahicească, cu multă nevoință și îmbunătățită petrecere.

Pacea lor era, însă, adeseori, tulburată de năvala păgânilor arabi, care, gândind că vor găsi averi, jefuiau sfintele lăcașuri, de toate odoarele lor. Așa s-a întâmplat și în anul pe care-l pomenim astăzi; că, la vremea Postului Mare, în săptămâna dinaintea Stâlpărilor, când monahii se aflau la rugăciune, fără veste a năvălit peste ei o ceată de șaizeci de jefuitori înarmați cu sulițe, arcuri și săbii, și au făcut cumplit măcel în mânăstire. Au dat foc chiliilor, prădând sărăcăciosul avut al smeriţilor călugări. Dar, când a fost să dea foc și mănăstirii, li s-a părut că vine o oaste în ajutor, și au fugit.

În Joia cea Mare, din Săptămâna Patimilor Domnului, făcând război arabii între ei în Palestina, jefuitorii au năvălit din nou în sfânta mânăstire și au ucis pe cei ce mai rămăseseră în viață, semănând urgie în urma lor. Că, dacă au mers și n-au găsit nimic, i-au omorât – unora tăindu-le capetele, pe alții făcându-i bucăți, pe alții junghiindu-i și vărsându-le sângele, iar pe alții în tot felul de grozăvii chinuindu-i. O seamă de părinți s-a ascuns într-o peșteră din munte, cu odoarele mânăstirii și, nevoind să le dea, păgânii au pus foc la gura peșterii, și au pierit toți cei dinăuntru, înăbușiți de fum. Și așa au primit cununa muceniciei părinții Ioan, Serghie și Patrichie și toți care se aflau atunci împreună cu ei în Mânăstirea Sfântului Sava, ostași ai Domnului Hristos, care nu aveau arme și zale, ci numai arme dohovniceşti: platoșa nădejdii, pavăza credinței și coiful mântuirii.

Iar Sfinții, multpătimind și-au dat sufletul, în mâna lui Dumnezeu, dobândind fericita și veșnica viață și Împărăția Cerurilor. Că, pentru Hristos, truda pustniciei purtând, de la Hristos au luat și cununa credinței. Dumnezeului nostru, slavă!