Acesta s-a născut creștin în Galatia din Asia Mică și a trăit în vremea păgânului împărat Licinius (307-324). Deprinzând din tinerețe înțelepciunea și faptele bune creștinești, Sfântul Teodot propovăduia cu multă însuflețire cuvântul Domnului și aducea pe mulți la credință. A mers până și în Insula Ciprului, unde, pentru marea lui evlavie și pentru râvna cu care propovăduia credința, a fost ales Episcop în Cirena Ciprului.
Și era, atunci, vreme de prigoană împotriva creștinilor și stăpân în Cipru era cruntul dregător Savin, iar Sfântul Episcop Teodot mustra, cu îndrăzneală, pe închinătorii la idoli, propovăduind că Hristos este Adevăratul Dumnezeu. Și dorea sufletul său să mărturisească, pătimind pentru Hristos.
Deci, prins fiind și adus în fața dregătorului, acesta îl îndemna să lepede credința în Hristos și să se întoarcă la cinstirea idolilor. Dar Sfântul Teodot a mărturisit temeinicia credinței creștinilor și deșertăciunea închinării la idoli. Și a fost bătut și, întins pe lemn, i s-a strujit trupul gol, cu ghiare de fier, de curgea sângele șiroaie din el. Iar, la îndemnul dregătorului, răspundea: “De-ar fi să-mi zdrobești toate oasele, nu voi înceta să mărturisesc că numai credința în Hristos duce pe oameni la mântuire”.
Deci, a fost întins pe un pat de fier înroșit în foc și, bătându-i cuie în tălpi, l-au silit să alerge, dar Sfântul a rămas neclintit în credința sa. Și, fiind ținut în temniță, a rămas acolo, până când, venind marele Constantin la împărăție, acesta a dat poruncă să înceteze prigonirea creștinilor. Deci, fiind eliberat, Sfântul s-a întors la Episcopia sa, păstorind cu și mai aprinsă grijă și vrednicie pe credincioșii săi, timp de încă doi ani de zile. Și așa s-a mutat la cer, în ziua de 2 martie, Sfântul Teodot, purtând îndoită cunună, de mucenic și de arhiereu al lui Hristos. Dumnezeului nostru slavă!