Luna martie în 19 zile: pomenirea Sfinților Mucenici Hrisant și Daria (+283)

Sfântul Hrisant era fiul unui bărbat vestit din Alexandria Egiptului, anume Polemon, om de neam domnesc, însă păgân cu credința, care, cinstit fiind de împăratul Numerian (283-284) cu dregătoria de senator în sfatul țării, s-a mutat din Egipt la Roma, împreună cu fiul său. Și se străduia Polemon să dea fiului său toată învățătura păgânească cea mai înaltă, a vremii sale, foarte bogat fiind. Iar Hrisant, multă îndemnare spre îndeletnicirea cărturărească arătând, în scurtă vreme a ajuns a cunoaște toată filozofia păgână. Dar, aflând și de dumnezeiasca înțelepciune cuprinsă în Sfintele Scripturi, cu înfocată râvnă și cu multă luare aminte, cerceta Cărțile Evangheliei și ale Apostolilor, adâncindu-le pe ele. Și zicea către sine: “Ţi se cădea ție, Hrisant, să citești scripturile neamurilor, câtă vreme nu cunoșteai lumina adevărului, iar acum, că ai aflat-o, păzește-o pe ea. Că roadele ostenelilor se dau celor ce le cer, precum ai citit: “Caută și vei afla. Ai aflat aur, ai aflat argint, ai aflat pietre scumpe, dar le-ai aflat, ca să și urmezi ceea ce ai aflat. Deci, ferește-te să nu-ți pierzi comoara!”.

Și-a ales, drept aceea, ca dascăl, pe Carpofor preotul, care era iscusit în Dumnezeieștile Scripturi, trăind ascuns într-o peșteră din munți. Și a auzit, de la dânsul, Cuvântul lui Dumnezeu și taina credinței creștinești și, povățuindu-se de dânsul, în scurtă vreme a primit și Sfântul Botez. Și atât s-a întărit în sfânta credință și în dragostea lui Hristos, încât, la șapte zile după Botezul său, Hrisant a și început a propovădui, la arătare, în popor, pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Mâhnire mare a cuprins pe tatăl său, Polemon, când a văzut înflăcărarea fiului său pe calea credinței și defăimarea zeilor și, mâniindu-se, l-a certat și l-a închis în casă. Dar, cu toate mustrările, Hrisant nu s-a lepădat de credința sa. Deci, neputând el nicidecum să-l întoarcă, l-a însurat cu o fecioară frumoasă, însă păgână, pe nume Daria, din Atena, cu chip ca aceea să-l facă pe Hrisant să-și lase credința lui cea creștinească, pentru dragostea ei. Dar, în loc să-l întoarcă pe el, ea însăși a primit credința în Hristos și, lepădându-se de păgânătate, a primit Sfântul Botez. Și doreau împreună, cu atâta înflăcărare, a sluji lui Hristos, încât au făcut legământ amândoi să trăiască în deplină feciorie. Și își împărțeau multele lor avuții săracilor și întorceau pe mulți la credința lui Hristos, sfătuindu-i pe tineri la viața feciorească. Și le zideau acestora case deosebite, ca niște mânăstiri, case de tineri cu viață curată și case de fecioare, miresele lui Hristos.

Și s-a făcut fără de veste tulburare în Roma, că, acestea văzându-le, păgânii au mers la eparhul cetății, Celerin, și s-au plâns de străina lucrare a lui Hrisant și a Dariei. Și, îndată, acela a poruncit să-i prindă pe amândoi. Deci, i-a dat la întrebări, în seama unui tribun, anume Claudiu, și a ostașilor lui, și i-au supus la chinuri, silindu-i să lepede mărturisirea lui Hristos. Dar, atât de mare a fost și tăria cu care Sfinții au îndurat chinurile, precum și înțelepciunea cu care ei au răspuns meșteșugitelor întrebări ce li se puneau, încât însuși Claudiu tribunul și ostașii lui au cunoscut dreapta credință și, lepădându-se de idoli, au crezut în Hristos.

Dar, ajungând vestea până la împărat, acesta a dat poruncă să fie uciși. Și s-a sfârșit Claudiu, fiind înecat în apă, iar ostașii lui au fost uciși, tăindu-li-se capetele. Deci, Hrisant și Daria au primit și ei moarte de mucenici, că, fiind aruncați într-o groapă, au fost înmormântați de vii, mărturisind pe Hristos până la capăt, la 19 martie, anul 283; iar moaștele lor au fost puse, pe vremea împărăției marelui Constantin, în catacombele de pe calea Salaria din Roma.