Luna martie în 12 zile: Sfântul Preacuvios Părintele nostru Grigorie Dialogul, Episcop al Romei (+604)

Sfântul Grigorie Dialogul s-a născut la anul 540, în zilele împăratului Justinian (527-565). Mama lui se numea Silvia și tatăl Gordian, fiind, cu dregătoria, senator în Roma cea veche. Acesta, după nașterea fiului său, a intrat ca diacon în slujba Bisericii, purtând de grijă săracilor, în una din cele șapte coline ale Romei. Și era cinstit neamul Sfântului Grigorie, ca unul care dăduse mulți sfinți Bisericii. Pe un neam sfânt ca acesta, fericitul Grigorie l-a împodobit și mai mult cu sfințenia vieții sale.

În vremea cât i-au trăit părinții, Sfântul Grigorie și-a împlinit toată învățătura cărții și, curând, a fost chemat, ca și tatăl său, în dregătorii lumești. Avea numai 34 de ani, când împăratul Iustin l-a făcut pretor, adică primul judecător în Roma, dar gândul lui era la cele duhovnicești și neîncetat se ruga în inima sa, dorind să fie monah. Deci, murind părinții săi și făcându-se monah, a zidit șapte mânăstiri în Sicilia, unde se aflau o mare parte din moșiile sale, înzestrându-le cu toate cele de trebuință și a început a împărți averea sa săracilor.

A mai înființat, apoi, o mânăstire și la Roma, chiar în casa lui părintească, cu hramul Sfântului Andrei. Mult prețuit de Episcopul Pelaghie al Romei, Sfântul Grigorie a fost trimis, ca sol al lui, pe vremea împăraților Tiberiu și Mauriciu, la curtea din Constantinopol, unde a legat prietenie cu Sfântul Leandru, Episcopul Sevilliei, aflat și el acolo. La întoarcerea din Constantinopol, Sfântul a fost numit stareț al mănăstirii din casa sa și arhidiacon al Episcopului Romei; iar după moartea Episcopului Pelaghie, Sfântul Grigorie, egumenul Mânăstirii Sfântul Andrei, a fost ales, de tot poporul, Episcop al Romei, pe scaunul Sfântului Petru, deși el se socotea nevrednic. În viața lui, au strălucit totdeauna încrederea în rugăciune, umilința și mai ales milostenia.

În semn de smerenie, în toate epistolele sale, ca Episcop al Romei, el se numea “sluga slugilor lui Dumnezeu” și se socotea pe sine cel mai din urmă nevrednic. Dar negrăită era milostivirea lui spre săraci, văduve, orfani, bolnavi și străini. A zidit multe case pentru săraci și străini, nu numai în Roma, ci și în Ierusalim și la Muntele Sinai, iar pe săracii Romei, avându-i scriși pe nume, adesea îi aducea la masa sa, slujindu-le el singur.

Trecând odată prin piață, Sfântul Grigorie a descoperit o altă față a ticăloșiei omenești, neguţătoria de sclavi; și aflând că sunt din Britania și că sunt păgâni, i-a eliberat din robie, i-a botezat și a trimis în Britania cete de propovăduitori, care i-a adus la dreapta credință pe britani. Ca semn al încrederii lui în rugăciune, se spune că acest mare plăcut lui Dumnezeu l-a izbăvit, cu rugăciunile sale, pe împăratul Traian, din veșnicele munci, măcar că fusese împărat păgân și închinător la idoli. Că Sfântul, făcând rugăciuni pentru iertarea lui Traian împăratul, a auzit un glas de la Dumnezeu, zicând: “Rugăciunea ta am auzit-o și dau iertare lui Traian, dar tu să nu mai faci rugăciuni pentru păgâni”.

E vrednică de amintit și tradiția după care el ar fi fost acela care a întocmit, în Biserică, Liturghia Darurilor Înainte Sfințite, care se face în zilele Postului mare. Învrednicit și cu darul scrisului de cărți, Sfântul Grigorie ne-a lăsat și multe scrieri, o adevărată comoară de învățături de folos duhovnicesc. Amintim dintre ele: “Tălmăcire la cartea lui Iov”, “Tălmăcire la cartea lui Iezechiel” și o bogată culegere de scrisori. Dar cartea lui cea mai prețuită a fost “Fapte din viața sfinților care au trăit pe pământul Italiei” sau “Dialogul”. E cartea care l-a făcut cunoscut în toată creștinătatea, și de la care a primit numele de “Dialogul”.

Deci, păstorind Biserica lui Dumnezeu treisprezece ani șase luni și zece zile, Sfântul Grigorie s-a mutat la Domnul, pe vremea împărăției lui Foca tiranul, într-o zi de 12 a lunii martie.