Luna martie în 11 zile: pomenirea celui dintru Sfinţi, Părintele nostru Sofronie, Patriarhul Ierusalimului

Sfântul Sofronie era din ţara Feniciei, din cetatea Damascului, având părinţi dreptcredincioşi, ce se numeau Plintos şi Mira, şi a trăit în zilele împăratului Heraclie (610-641), de la Constantinopol. Încă din tinereţe şi-a îmbogăţit viaţa, iubind înţelepciunea, atât cea duhovnicească din petrecerea pustnicilor, cât şi cea din afară, a ştiinţelor din vremea lui, câştigând ceea ce pe atunci se numea întreaga înţelepciune.

Deci, bine deprinzând filosofia cea din afară, a mers la Ierusalim la o mănăstire, lângă cetate, şi acolo a petrecut douăzeci de ani. Aici, în Mânăstirea Sfântului Teodosie începătorul vieţii de obşte, a avut ca îndrumător pe pustnicul Ioan Moscul, scriitorul vestitei cărţi Limonarul (Păşunea duhovnicească), dar n-a îmbrăţişat viaţa monahilor. Acolo, aflându-se întru linişte, şi-a întocmit gândurile şi inima, după citirea dumnezeieştilor Scripturi, dăruindu-şi tot cugetul, întru ascultarea lui Hristos. Şi, cu acest cuvios Ioan a călătorit Sfântul Sofronie, înainte de călugăria sa, la mai multe locuri sfinte: la Sfântul Sava, lângă Iordan, la Antiohia, când au năvălit perşii în Palestina, luând cu ei lemnul Sfintei Cruci, iar, de acolo, dorind mai multă învăţătură a filosofiei, s-au dus la Alexandria, în Egipt. Aici, îmbolnăvindu-se, Sofronie a fost tuns în monahism, de către dascălul său. Iar, cât au stat acolo, au fost folosiţi de Sfântul Ioan cel Milostiv, patriarhul scaunului apostolesc al Alexandriei, la stârpirea rătăcirii lui Eutihie din cetate, iar de acolo, murind Sfântul Patriarh Ioan, s-au dus în Italia, la Roma.

De acolo, stingându-se dascălul său, Sofronie s-a întors la Ierusalim, unde a îngropat moaştele sfântului său îndrumător, în Mânăstirea Sfântului Teodosie. Biruind pe perşi, împăratul Heraclie a adus din nou lemnul Sfintei Cruci în Ierusalim şi, o dată cu el, din robie, şi pe Zaharia, Patriarhul Ierusalimului. După moartea Patriarhilor Zaharia şi Modest, a fost ales Sofronie, Patriarh al Ierusalimului.

Atunci, s-a ridicat în creştinătate o nouă erezie, a monoteliţilor, adică, a celor ce mărturisesc o singură voie şi o singură lucrare în persoana lui Hristos. Acestei rătăcite învăţături privind taina Persoanei lui Hristos, i s-a împotrivit cu totul Sfântul Patriarh Sofronie şi, adunând Sinod, a osândit asemenea rătăcire şi a întocmit scrieri, care fiind citite la Al Şaselea Sinod a toată lumea, s-au mărturisit de toţi Sfinţii Părinţi, ca scrieri temeinice şi dreptcredincioase. A mai lăsat el şi multe alte scrieri vrednice de pomenire în Biserică, privind îndreptarea vieţii şi vieţuirea cea dumnezeiască, între care este: “Viaţa cea prea minunată a acelei întocmai cu îngerii, între femei, Maria Egipteanca”, cea care, în pustie, cu nevoinţe peste fire s-a nevoit, precum şi Cuvântul despre viaţa Sfântului Ioan cel Milostiv, care arată comoara cea nespusă a milosteniei sale şi viaţa lui cea înaltă.

Dar Sfântul Sofronie a avut durerea să vadă cucerirea Ierusalimului de către arabi, sub ocârmuirea califului Omar, în anul 638, ceea ce el a numit “urâciunea pustiirii în locul cel sfânt”. Atunci, Sfântul Patriarh a încheiat cu Omar o învoială de pace, înainte de a-şi deschide porţile cetăţii, după o împresurare de doi ani, dar acesta nu şi-a ţinut cuvântul şi creştinii au avut mult de suferit. Şi aşa, după numai trei ani de păstorire, degrabă şi-a săvârşit viaţa Sfântul Patriarh Sofronie, şi a trecut de la pământescul Ierusalim, cel plin de lacrimi, la Ierusalimul Cel de Sus, plin de bucurie, unde este lăcaşul tuturor celor ce bine vieţuiesc, întru Hristos Iisus, Domnul nostru.