Luna lui octombrie în 29 de zile: Sfânta Preacuvioasă mare Muceniţă Anastasia Romana

Aceasta a trăit pe vremea împăraţilor Deciu (250-253) şi Valerian (253-260), guvernator al Romei fiind Prov, pe când se pornise, iarăşi, mare prigoană împotriva creştinilor. Romană de neam, tânără cu vârsta, Sfânta Anastasia se afla pe atunci într-o mică mânăstire de fecioare, pierdută printre livezi şi grădini, din apropierea Romei, unde era stareţă o îmbunătăţită călugăriţă, anume Sofia. Rămasă orfană la vârsta de trei ani, ea fusese luată de bătrâna Sofia şi crescută la mânăstire, unde covârşea cu frumuseţea şi cu dragostea către Hristos, pe toate celelalte tinere de vârsta ei.

Oricat de ferită de lume era, oamenii tot aflaseră de frumuseţea şi înţelepciunea ei şi mulţi o ceruseră în căsătorie.

Dar fecioara rămânea neclintită în dragostea ei către Hristos şi voia cu înfocare să rămână pentru toată viaţa mireasă a Domnului Iisus. Auzind Prov, dregătorul, de această fecioară, a trimis ostaşi să o caute şi, aflând-o, au adus-o înaintea lui, în lanţuri. Şi o sfătuia dregătorul să-şi caute un bărbat şi să se mărite şi, întorcându-se, sa se închine zeilor, ca frumuseţea ei să nu se piardă în zadar. Iar ea a răspuns: “Viaţa şi veselia mea este Domnul meu Iisus Hristos, pentru Care de o sută de ori, de ar fi cu putinţă, sunt gata a muri”. Auzind acest cuvânt, Prov a poruncit de au bătut-o peste obraz şi i-au sfâşiat veşmintele, au afumat-o cu fum înecăcios de pucioasă şi de smoală, apoi au bătut-o cu toiege şi i-au zdrobit pe roată oasele, în vreme ce fecioara nu înceta a mărturisi pe Hristos.

Înfuriat, Prov a pus-o la şi mai cumplite chinuri, cât se spune că poporul din Roma, care era de faţă, a început a murmura împotriva acestor cruzimi, iar mulţi s-au apropiat de credinţă şi s-au lepădat de idoli, botezându-se.

Cât despre Sfântă, scoţând-o afară din cetate, la urmă, i-au tăiat capul.