Acest fericit Părinte se trăgea din oameni de bun neam, dar, părăsindu-şi averile şi ţara şi toată desfătarea lumească, a venit la Ierusalim să se închine Sfântului Mormânt al Mântuitorului şi tuturor Locurilor Sfinte şi de minuni pline, ce se află acolo.
Şi, închinându-se şi câştigând darul cel dintru acestea, s-a dus şi a rămas la mănăstirea ce se zice Hozeva, de unde şi numele Hozevitul, şi, făcându-se monah, s-a numărat împreună cu fraţii. Şi atât de nebiruit s-a arătat, încă de la început, la toată osteneala şi la viaţa aspră voind a urma lui Hristos – Celui Ce pentru noi a murit cu trupul – omorându-se împreună cu El şi împreună răstignindu-se, încât se părea că este fără de trup, şi-i uimea pe toţi prin puterea răbdării sale, celei peste fire.
Deci, ajungând la vârful nepătimirii şi umplându-se de darul Sfântului Duh, şi ca un stâlp însufleţit şi chip al bunătăţilor făcându-se la cei împreună vieţuitori şi la toţi ceilalţi, şi neslăbind, până la sfârşit, din pustnicie şi duhovnicească lucrare, şi-a aflat odihna ostenelilor şi durerilor sale, mutându-se în această zi, către Domnul său cel dorit.