
Sfântul Mucenic Gordie (dreapta)
Acest Sfânt Mucenic Gordie a fost din Cezareea Capadochiei, ostaş de seamă şi bun creştin, trăind în zilele lui Licinius al Romei. Şi s-a pornit atunci prigoana împotriva creştinilor şi a Bisericii lui Hristos; casele creştinilor erau arse, copiii ucişi fără milă, temniţele gemeau de mulţimea creştinilor închişi, altarele dărâmate şi risipite, pustietăţile pline de izgoniţi.
Scârbit de atâta sălbăticie şi nemaiputând răbda să vadă îndrăzneala păgânilor şi defăimarea lui Hristos, Gordie şi-a lepădat cingătoarea ostăşească şi a fugit departe în munţi şi a petrecut cu fiarele.
Viaţa aceasta în munte nu putea mulţumi pe un fost ostaş deprins cu lupta. Deci, aprinzându-se de dragoste faţă de Hristos şi luând îndrăzneală, a alergat ca un leu, din pustie în cetate, căutând lupta cu prigonitorii. Şi, găsind bun prilej, la marea sărbătoare a zeului războiului Marte, când se aduna mulţime multă de necredincioşi, Gordie a stat în mijlocul poporului şi, cu îndrăzneală propovăduia pe Hristos, încât a întors tot poporul cu faţa spre sine.
Deci, a poruncit împăratul, care era de faţă, să fie adus înaintea lui. Şi, nevoind el să se lepede de Hristos, împăratul a poruncit de i s-a tăiat capul.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
