Luna ianuarie în 28 zile: Pomenirea Preacuviosului Părintele nostru Efrem Sirul (+379)

Acesta era din Mesopotamia, născut la Nisibe, sirian de neam şi din părinţi creştini. A învăţat carte la şcoala siriacă din Nisibe, iar când perşii au ocupat cetatea, şcoala, păstrând limba siriacă, s-a mutat la Edesa, sub stăpânire romană, pe la anul 360. A trăit sub împăraţii romani, începând de la marele Constantin şi până la Valens (364-378). A fost hirotonit diacon, de Episcopul Iacob din Nisibe, şi i s-a încredinţat noua şcoală siriacă din Edesa, care, sub conducerea lui, a cunoscut o mare strălucire.

Tradiţia spune că Sfântul Efrem a luat parte, tânăr diacon fiind, ca şi Sfântul Atanasie din Alexandria, la Sinodul din Niceea, la anul 325. Tot din tradiţie ştim că, fiind poftit de Sfântul Vasile, în Cezareea Capadochiei, acesta din urmă, ca un semn de preţuire, l-a sfinţit preot.

Fericitul Efrem era un poet, un cuvântător înflăcărat, un aspru nevoitor şi un om de rugăciune, iubitor de viaţă duhovnicească. Prin poezia lui, el urmărea întărirea dreptei credinţe în cei care o auzeau, contra ereziilor din vremea sa, căci imnele lui erau ca nişte poeme cântate sau citite în adunări, cu întrebări şi răspunsuri, pe care le însoţea cu cântări din harfă. Şi atât s-a făcut de vestit prin această faptă bună, încât le-a folosit tuturor şi a fost numit “Harfa Duhului Sfânt”. A cântat cu mare strălucire credinţa, dragostea de fraţi, rugăciunea şi, mai ales, pocăinţa.

Părţi din scrierile lui se află şi în rugăciunile Bisericii noastre, precum rugăciunea: “Doamne şi Stăpânul vieţii mele”. Şi aşa, scriind multe cărţi şi pe mulţi învăţându-i şi fiindu-le de folos, la adânci bătrâneţi ajungând, Sfântul Efrem s-a mutat către Domnul.