Luna ianuarie în 25 zile: Pomenirea celui între Sfinţi, Părintele nostru Grigorie, de Dumnezeu Cuvântătorul, Arhiepiscopul Constantinopolului

Marele Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu, a trăit pe vremea împărăţiei lui Valens (364-378) şi Teodosie cel Mare (379-395), şi s-a născut în cetatea Nazianz din Capadochia, către anul 328. Se trăgea din părinţi de bun neam şi drepţi, Grigorie şi Nona, tatăl său, măcar că de curând era venit la credinţă, fiind, pentru vredniciile sale, Episcop de Nazianz.

Ajuns la măsura vârstei şi plăcându-i să înveţe, Sfântul Grigorie a străbătut, ca nimeni altul, tot meşteşugul învăţăturii, umblând la şcolile cele mai de seamă din vremea sa: la Cesareea Capadochiei, unde s-a împrietenit cu Sfântul Vasile, la Cezareea Palestinei, la Alexandria şi la Atena, şcoala cea mai înaltă de atunci, unde a şi fost rugat să rămână ca dascăl. S-a întors, însă, şi s-a făcut dascăl în Capadochia, lângă tatăl său, bătrân, care l-a sfinţit, fără voia lui, preot. Voind, însă, tatăl său să-l sfinţească episcop în locul său, Sfântul Grigorie a fugit în pustie, lângă Sfântul Vasile, prietenul său, de unde peste o vreme s-a întors, totuşi, chemat în ajutor de tatăl său, ajuns, acum, la neputinţă.

A fost sfinţit episcop, mai târziu, de Sfântul Vasile, pentru cetatea Sasima, tot fără voia lui. Era un cuvântător înnăscut. Iubea viaţa duhovnicească, poezia creştină şi teologia pe înţelesul oamenilor. Iar când Biserica cea mare din Constantinopol era ameninţată de rătăcire, când dreapta credinţă era primejduită de înşelătoarea învăţătură a lui Arie, Sfântul Grigorie a fost chemat de puţinii dreptcredincioşi din cetate, să le fie păstor, şi el a primit.

Sfântul Grigorie a adunat pe credincioşi într-o bisericuţă mărginaşă, deschisă chiar în casa uneia din rudele sale, bisericuţă pe care el a numit-o Biserica Învierii. Aici a rostit el cele cinci cuvântări teologice vestite, care i-au adus faima de mare cuvântător al lui Dumnezeu. Că ele tălmaceau, pe înţeles omenesc, dreapta învăţătură despre Sfânta Treime. Şi pe mulţi i-a întors la dreapta credinţă. Fericitul Grigorie a fost, o vreme, şi Patriarh al marii cetăţi a Constantinopolului, iar la cel de Al Doilea Sinod Ecumenic, ce s-a ţinut, la anul 381, în Constantinopol, pe vremea binecredinciosului împărat Teodosie, Sfântul Grigorie a adus multe dovezi contra greşitelor învăţături ce tulburau atunci Biserica.

Din cauza unor neînţelegeri, în scurtă vreme, Sfântul a părăsit, însă, scaunul patriarhicesc şi s-a retras în singurătate, unde până la sfârşitul vieţii sale, multe scrieri şi poeme de viaţă duhovnicească, de teologie pe înţeles şi de poezie creştină, a lăsat Bisericii. În teologia lui, Biserica Răsăritului şi-a văzut tălmăcită propria ei teologie despre taina Sfintei Treimi şi, iată de ce, ea îl cinsteşte pe Sfântul Grigorie, ca pe teologul ei cel mai de seamă. Şi aşa, trăindu-şi credinţa şi tălmăcind pe Dumnezeu şi tainele Lui, oamenilor, Sfântul Grigorie s-a mutat la Domnul, la 25 ianuarie, în anul 389.