Fericita şi pururea pomenita Xenia a fost din slăvita cetate a Romei, fiică de neam cinstit, tatăl ei fiind senator al împărăţiei, binecredincios şi râvnitor. Deci, ajungând ea la vârsta nunţii şi toate cele de nuntă gătite fiind, ea a fugit de acasă cu alte două femei tinere, credincioasele ei slujnice, dorind împreună toate a se face mirese Mirelui Celui nestricăcios, lui Hristos Domnul, prin veşnică feciorie şi înţelepciune – dar, această dorire, Xenia, tăinuind-o înaintea părinţilor ei, fiind singura lor fiică.
Şi luând ea puţin aur şi îmbrăcăminte bărbătească, s-a urcat împreună cu slujnicele sale în corabie şi, făcând călătoria pe mare şi străbătând multe locuri, a sosit la insula numită Cos, unde şi-a luat chipul ei femeiesc şi, întâlnind acolo pe omul lui Dumnezeu, preotul şi egumenul Pavel venind de la Locurile Sfinte, l-a rugat să le fie lor îndrumător duhovnicesc.
Deci, îndemnate fiind de dumnezeiescul Pavel, au venit în cetatea Milasa şi, făcând acolo, din aurul ce avea, o bisericuţă cu hramul Sfântului Mucenic Ştefan, şi chilii, împreună cu alte câteva fecioare au întemeiat o mică mânăstire. Şi atâta râvnă şi nevoinţă a arătat fericita aceasta Xenia în răbdarea şi părăsirea simţirii poftelor lumeşti, încât pildă s-a făcut, pe sine, a petrecerii cereşti în trup omenesc. Drept aceea, şi semn de sus a primit pentru buna petrecere a vieţii sale. Că, îndată după moartea ei, întru amiază fiind şi soarele luminând pământul, s-a ivit pe cer o cruce din stele luminoase, cuprinsă într-un ţarc de stele, semn care se părea a fi ca o cunună dată fericitei, de la Dumnezeu, proslăvind ostenelile şi râvna dragostei sale pentru Hristos, de vreme ce, după îngroparea trupului ei în pământ, semnul acela n-a mai fost văzut.
Şi s-au descoperit atunci şi cele despre Sfânta, spunându-le pe patul de moarte una din slujnicele ei, din ce ţară şi din ce neam se trage fericita, precum şi numele ei cel de la părinţi, Evsevia, că vrând a nu fi cunoscută, şi-a pus ea numele de Xenia, care însemnează “Cea străină”. Şi aşa, cu sârguitoarea osteneală a lucrării şi a gândirii, s-a mutat fericita la Hristos, mult doritul ei Mire. Dumnezeului nostru, slavă!