Luna ianuarie în 22 zile: pomenirea Sfântului şi Preacuviosului Mucenic Anastasie Persul (+628)

Slăvitul Mucenic Anastasie a fost din Persia, pe vremea lui Cosroes, care împărăţea peste perşi, şi a lui Heraclie (610-641), care împărăţea la romani. Ţinutul Razeh era patria sa, iar locul de naştere oraşul ce se numea Nun. Şi era numele său, mai înainte, Magundat, fecior al unui vrăjitor, anume Vava, de la care a învăţat meşteşugul vrăjitoriei, încă din tinereţe.

Şi, ajungând Magundat la vârsta de bărbat, a fost rânduit în ceata ostaşilor, ce se chema a Tironilor, şi petrecea în cetatea împărătească, slujind lui Cosroes. Deci, prădând perşii locurile sfintei cetăţi a Ierusalimului, au prins mulţime de robi şi a fost luat de dânşii şi cinstitul Lemn al Cinstitei Cruci, pe care Iisus Hristos, Domnul, a răbdat Patima cea după trup; şi se dusese vestea de minunile ce făcea Sfânta Cruce în ţara lor, încât se zicea: “Dumnezeul Creştinilor a venit la noi”.

Deci, deodată, i s-a aprins lui Magundat sufletul în taină şi, fiind biruit de Darul lui Dumnezu, încerca cu multă osârdie să cunoască taina credinţei şi, aflând de la un credincios toată rânduială Crucii, a crezut în Hristos.

Si avea Magundat un frate după trup si erau amandoi în ceata aceluiaşi conducător, trimis cu oastea sa, de împăratul Persiei, la război în împărăţia grecească. Deci, aflând că la Calcedon, împăratul Heraclie a înfrânt armatele perşilor, Magundat s-a despărţit de fratele său şi a mers la Ierapolis şi, aflând un argintar de acelaşi meşteşug cu el, a rămas o vreme lucrând acolo, iar, mai apoi, s-a dus la Ierusalim şi, botezându-se în sfânta cetate, s-a numit Anastasie.

Deci, alegând el viaţa monahicească, a mers la Mânăstirea Sfântului Sava şi a luat sfânta schimă a monahilor. Şi a străbătut, acolo, toată calea cea sfântă ce duce pe om la fapta cea bună, că, învăţând sfintele cărţi şi psaltirea pe de rost, dar, mai vârtos, pornindu-şi şi mai înfierbântat dorul ce avea către Dumnezeu, se ruga să-şi săvârşească viaţa prin mucenicie şi prin sânge, iar, văzând pe pereţii bisericilor chipurile sfinţilor şi citind din cărţi, ca şi cum ar fi fost aievea, mult se aprindea spre urmarea acestora.

Iar când s-au împlinit şapte ani de la venirea lui în mânăstire, i s-a arătat lui, în vis, că s-a apropiat de el un bărbat luminat, ţinând un pahar de aur plin de vin, zicându-i: “Primeşte şi bea”. Şi, luându-l el, l-a băut tot. Şi încă în somn fiind, înţelegea că acesta era semnul cel dorit de el, al poftei ce avea sădită în inima sa, ca să mărturisească pentru Hristos. Şi, încă Praznicul Sfintei Învieri fiind, împărtăşindu-se cu Sfintele Taine, a ieşit din mânăstire şi s-a dus în Cezareea Palestinei. Şi, în aceea vreme, perşii stăpâneau Palestina şi locuiau acolo. Deci, mergând el pe uliţe şi văzând pe vrăjitorii perşi şi vrăjile lor, şi mult batjocorind cele ce făceau ei, iar pe sine numindu-se că este creştin, a fost prins de dânşii şi adus la Marzavan, domnul lor. Şi stând cu îndrăzneală în faţa lui şi mărturisindu-se că este creştin, acela a poruncit să fie pus în lanţuri şi să care pietre. Şi, mergând la osândă, mulţi din neamul lui îşi băteau joc de el, smulgându-i barba, rupându-i haina, şi tot felul de batjocuri aruncând asupra lui, că socoteau credinţa în Hristos o ocară adusă neamului lor.

Şi, bătut fiind foarte rău, a fost adus în faţa lui Cosroes, împăratul perşilor. Şi, mărturisind pe Hristos şi neprimind a se întoarce iarăşi spre legea lor cea păgânească, după ce a fost bătut cu toiege, fără milă, l-au spânzurat de o mână, atârnându-i o piatră dedesubt. Deci, rămânând neclintit în credinţă, i-au pus un laţ de grumaz şi, abia răsuflând, i-au tăiat capul. Şi aşa s-a săvârşit, în Domnul, Sfântul Mucenic Anastasie Persul, la 22 ianuarie anul 628.