Luna ianuarie în 15 zile: pomenirea Preacuviosului Părintele nostru Ioan, cel sărac pentru Hristos, care şi Calivit, adică Colibaşul, s-a numit

Acesta a fost din Constantinopol, pe vremea împărăţiei lui Leon cel Mare (457-474), fiind fiul lui Eutropie, mare dregător la curtea împăratului, iar maica lui se numea Teodora. Şi dintru începutul vârstei, la şcoala unde învăţa, văzând el odată pe un călugăr din Mânăstirea Neadormiţilor, s-a aprins de focul slujirii lui Hristos. Şi văzând dragostea lui de Dumnezeu, i-au dat părinţii lui o mică Evanghelie ferecată cu aur, ca să o poarte cu el. Dar el, ieşind din lume fără ştirea părinţilor, s-a făcut monah.

Şi a petrecut multă vreme cu grea nevoinţă şi mare râvnă în mânăstirea lui. Însă, de la o vreme, din lucrarea vrăjmaşului, a început el a fi muncit cumplit de patima dorului de părinţi şi n-a putut birui patima, decât spunându-şi gândul său egumenului. Deci, a căpătat el iertăciune şi binecuvântare să iasă din mânăstire şi să petreacă în zdrenţe, într-o colibă aproape de casa părinţilor săi, îndurând umilinţe, mila slugilor şi a străinilor şi luptele vieţii pustniceşti, fără să se facă cunoscut, ca şi când ar fi fost un străin.

Şi aşa a petrecut el în pace şi fără să-l cunoască nimeni, purtându-şi portul lui străin, trăind în chip sărăcăcios şi văzând pe părinţii lui, care treceau pe lângă el şi nu-l luau în seamă.

Dar când a fost să moară, el a chemat pe maica sa şi, arătându-i Evanghelia cea ferecată cu aur, s-a făcut cunoscut că este fiul lor. Şi au rămas uimiţi părinţii lui şi nu ştiau ce să facă: să se bucure că l-au aflat, sau să plângă pentru sfârşitul lui. Şi şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu, lăsând să fie îngropat în coliba lui. Iar peste mormântul fericitului, părinţii lui au ridicat o sfântă şi slăvită biserică.