Luna ianuarie în 12 zile: pomenirea Sfintei Muceniţe Tatiana (+235)

Aceasta a fost din Roma veche, pe vremea împãrãţiei lui Alexandru Sever (223-235), din pãrinţi credincioşi. Tatãl ei, în trei rânduri a fost în dregãtoria de guvernator, şi se bucura de multã cinste în senatul roman, neştiindu-se cã era creştin.

Şi a crescut, fericita, în casa pãrinţilor ei, cu bunã cuviinţã şi cu fricã de Dumnezeu, şi cu bucurie se împãrtãşea din tainele nepieritoare ale credinţei. Şi, ajungând ea în vârstã, n-a voit sã se mãrite, ci îşi petrecea viaţa în curãţie şi în dragostea lui Hristos, dorind din tot sufletul sã-I fie mireasã Lui, Cãruia Îi slujea ziua şi noaptea, jertfindu-se pe sine, şi cu fapte bune împodobindu-se.

Deci, fericita Tatiana – că şi pãrinţii ei binecuvântau aceastã hotãrâre – cu şi mai mare râvnã slujea Domnului, încât s-a învrednicit şi de cinstea de a fi diaconiţã a Bisericii din Roma, dupã rânduielile de atunci ale Bisericii.

Şi împãratul, pe vremea aceea, nu prigonea el însuşi, dar lãsa pe dregãtorii mai mici sã facã ce vor cu creştinii. Şi, pornindu-se prigoana contra creştinilor, din partea necredincioşilor, a fost prinsã şi Tatiana, mãrturisind cã este creştinã. Şi, nevoind sã se lepede de Hristos, din porunca mai-marilor cetãţii a fost pusã la chinuri şi munci cumplite: bãtãi, scoaterea ochilor, golãtatea trupului, scrijelirea pe trup cu bricele, aruncarea în temniţã, aruncarea la fiare, spânzurarea şi strujirea trupului la stâlp, aruncarea în foc. Dar toate le-a îndurat, cu putere de Sus, de parcã nicio durere nu simţea – dimpotrivã, cu toate schingiuirile prigonitorilor, ea neîncetat vestea poporului de faţã, puterea şi chemarea lui Hristos, cã mulţi necredincioşi veneau la credinţa Mântuitorului.

Deci, au poruncit sã i se taie capul şi, împreunã cu ea, s-a tãiat capul şi tatãlui ei. Şi se aflã capul ei, astãzi, în Catedrala Mitropoliei Olteniei, din Craiova, adus în ţarã de evlaviosul Domn Neagoe Basarab.