Luna ianuarie în 10 zile: pomenirea celui întru Sfinţi Pãrintele nostru Marcian, preotul şi iconomul Bisericii celei mari din Constantinopol (474)

Pe când împărăţeau Marcian şi Pulheria (450-457), a înflorit cu bunătăţile, în Constantinopol, preaminunatul bărbat Marcian Fericitul, care avea ca patrie Roma cea veche, din părinţi credincioşi fiind, şi de bun neam. Şi, mutându-se ei din Roma cea veche în cea nouă, au adus cu ei şi pe acest fiu al lor Marcian, copil tânăr, care bine străbătea învăţătura cărţii şi se deprindea la bune obiceiuri şi, dorind el să se dăruiască Casei lui Dumnezeu, venea totdeauna, cu sârguinţă, la cântarea Bisericii.

Şi era iubit de patriarhul din acea vreme şi l-a rânduit pe el între clericii săi, iar, nu după multă vreme, văzându-l pe el, deşi tânăr cu anii, dar bătrân prin curăţia vieţii şi cu înţelegerea, că adevărata cărunteţe este înţelepciunea oamenilor şi viaţa nespurcată este vârsta bătrâneţilor, l-a judecat pe el a fi vrednic de rânduiala preoţiei, iar, mai apoi, şi iconomul Bisericii celei mari l-a pus.

Şi, mutându-se părinţii lui din cele de aici, multe averi după dânşii au rămas Fericitului Marcian, pentru că le era unul născut şi, pentru aceasta, lui unuia i-au intrat în mâini, ca moştenire, toate bogăţiile părinţilor, pe care nu la cele lumeşti le-a cheltuit, ci lui Dumnezeu pe toate le-a dat, pe cei săraci îndestulând şi bisericile Domnului cele vechi înnoindu-le şi biserici noi, din temelie, zidind şi împodobind. Deci, a zidit o biserică nouă, preafrumoasă şi cu multă cheltuială, Sfintei Muceniţe Anastasia. Iar, când cineva din prietenii lui se mira de atâta cheltuială pentru zidirea şi înfrumuseţarea ei, Sfântul a zis către dânsul: “De aş avea o fiică şi aş voi să o logodesc pe ea mireasă, cuiva din cei mari, au n-aş cheltui mulţime de aur, ca să o înfrumuseţez pe ea? Au nu este Biserica, mireasă lui Hristos?”.

Aşa, Fericitul, îndurat şi dătător de bună voie, era spre podoaba sfintelor biserici, iar pentru el era scump şi nemilostiv, că nu numai că se îmbrăca în haine proaste, ci, uneori, şi de aceste proaste haine dezbrăcându-se, le dăruia celor ce le trebuiau, precum arată cuvântul. Că sosind ziua sfinţirii bisericii zidită de el, la ziua însăşi întru care Sfânta Anastasia muceniceşte s-a săvârşit pentru Hristos, adică la 22 decembrie, pe când se făcea mutarea moaştelor de la biserica cea mică, veche, în biserica cea nouă, zidită de Marcian, mergând înaintea carului cu Sfintele Moaşte, patriarhul Ghenadie, cu tot clerul, şi împăratul, cu toată curtea lui, iar Marcian, în felon, mergea în rând cu ceilalţi preoţi, un sărac s-a apropiat de el şi cerea de la dânsul milostenie. Iar el, neavând la sine nimic şi nevrând să lase neajutorat pe acel sărac, tăinuindu-se de toţi, a mers la un loc ascuns şi, dezbrăcându-şi haina sa, a dat-o săracului, şi a rămas gol, numai în felon îmbrăcat, după cuvântul Domnului: “Celui ce cere de la tine, dă-i”, neştiind nimeni ceea ce se făcuse. Deci, pentru viaţa lui cea atât de îmbunătăţită, i-a dat Dumnezeu, lui, darul facerii de minuni: darul să izgonească dracii şi să tămăduiască pe cei cei bolnavi.

Şi a zidit Cuviosul Marcian şi altă biserică, Sfintei Muceniţe Irina, iar Bisericile Sfântului Teodor şi Sfântului Isidor le-a înnoit. Şi umbla noaptea pe uliţi, ajutând pe săraci, tămăduind pe bolnavi, îmbrăcând pe cei morţi, izgonind duhurile din cei îndrăciţi, întorcând la viaţă, după legea lui Dumnezeu, pe cei păcătoşi. Căci cu totul era în Dumnezeu, şi Dumnezeu întru el. Iar, la sfârşit, a grăit cuvintele acestea: “Doamne în mâinile Tale dau amândouă acestea, sufletul, pe care Tu Însuţi l-ai zidit, şi bisericile pe care, cu a Ta voie, le-am zidit şi le-am înnoit”. Şi aşa, plin de ani şi de fapte bune, s-a mutat la Dumnezeu.