Luna februarie în 4 zile: Pomenirea Preacuviosului Părintele nostru Isidor Pelusiotul (+449)

Acest Sfânt a fost egiptean de neam şi era rudenie cu Teofil şi Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei, vieţuind pe vremea împăratului Teodosie cel Mic (408-450). Dumnezeiescul acesta Isidor învăţase multă carte şi era socotit, de istoricii din vremea lui, drept un filosof şi un desăvârşit îndrumător în înţelepciunea vieţii şi a Sfintelor Scripturi, şi-şi luase drept chip şi pildă de viaţă şi de lucrare, pe Sfântul Ioan Gură de Aur.

Şi, încă tânăr fiind, a lăsat slava lumii, bogăţia şi strălucirea numelui, şi toate socotindu-le gunoaie, s-a dus într-o mânăstire din părţile Pelusiei şi s-a făcut monah. Şi, cu multe sudori şi osteneli înfrânându-şi trupul, iar sufletul înfierbântându-şi-l cu tainice şi înalte descoperiri, s-a făcut ca un stâlp viu şi însufleţit al vieţii monahiceşti.

Şi, fiind el sfinţit preot şi egumen, se vedea de toţi că petrecea o viaţă cu adevărat după Sfânta Evanghelie. Şi povăţuia nu numai pe cei din mânăstirea lui, că au rămas de la el peste două mii de scrisori, prin care lumina pe scurt şi în minunate cuvinte, pline de folos, pe toţi iubitorii de învăţătură din toată lumea, întorcând pe păcătoşi, întărind pe cei porniţi spre fapte bune, iar pe cei neascultători, cu certarea dumnezeieştilor dojeniri îndreptându-i, încă şi pe împăraţi îi sfătuia şi, în scurt, tâlcuia şi lămurea, cu mare înţelepciune, tuturor celor ce întrebau, cuvintele şi mărturiile Dumnezeieştilor Scripturi, îndreptând obiceiurile oamenilor. Şi aşa, bine vieţuind şi dumnezeieşte purtându-se, la adânci bătrâneţi şi-a săvârşit viaţa, mutându-se la Domnul.