Luna februarie în 27 de zile: pomenirea Preacuviosului Părintele nostru și Mărturisitorul Procopie Decapolitul (+750)

Țara Decapole, care se află lângă Marea Galileii, se numea așa din pricina celor zece cetăți păgâne, pe care le cuprindea. Deci, Sfântul Procopie  era din acest ținut și, de aici, și-a luat el numele de Decapolitul. Luase de tânăr calea vieții monahicești și ajunsese vestit între cuvioși, pentru postirea și curăția care împodobeau numele său. Și a trăit pe vremea prigoanei Sfintelor icoane, luptă începută, întâia dată, de nelegiuitul împărat Leon Isaurul (717-740), care numea “închinători la idoli”, pe creștinii care cinsteau Sfintele icoane, anatemizându-i și, fără milostivire, aruncându-i în temnițe și în chinuri, ucigându-i, iar Sfintele icoane sfărâmându-le și, în foc, arzându-le.

Deci, în acest fel de vreme s-a ridicat Sfântul Procopie, ca un stâlp al Ortodoxiei și mare apărător al dreptei credințe și, stând cu bărbăție împotriva taberelor eretice, le umplea de rușine și, cu nebiruite cuvinte, de Dumnezeu insuflate, dovedea socoteala lor cea nebună, rupând toate meșteșugirile lor, ca pe o pânză de păianjen. Drept aceea, din porunca împăratului, Cuviosul a fost prins și bătut cumplit, apoi a fost, cu unelte de fier, strujit peste tot și i s-a smuls pielea de pe trup. Și, în temniță grea fiind aruncat și în tot felul schingiuit, Sfântul pe toate le-a răbdat, propovăduind neîncetat dreapta credință a lui Hristos. Și a avut frate de pătimire, în temniță, pe prietenul său Vasile Mărturisitorul (sărbătorit la 28 februarie), cu care împreună a pătimit aceleași chinuri.

Murind împăratul Leon, cel cu nume și nărav de fiară, Sfântul Procopie și alți mărturisitori ai credinței au fost sloboziți din temniță și din legături. Cu trupul șubrezit de mulțimea chinurilor îndurate, mergând, Sfântul Procopie s-a întors la mânăstirea sa și la obișnuitele lui osteneli pustnicești, povăţuind pe mulți la fapta cea bună, și la mântuire aducându-i. Și așa, la bătrâneți adânci, s-a mutat către Hristos Domnul, ca să-L vadă pe Acesta nu în icoană, ci întru Însăși fața Lui, și să primească de la El plata cea îndoită a ostenelilor sale ca pustnic, dar și ca pătimitor pentru Hristos, el care pentru sfânta Lui icoană s-a nevoit până la sânge.