Luna februarie în 25 de zile: pomenirea celui întru Sfinți, Părintele nostru Tarasie, Arhiepiscopul Constantinopolului (+806)

Sfântul Tarasie s-a născut în Constantinopol, din părinții Gheorghie și Eucratia. Tatăl lui era înalt dregător al împărăției. Urmându-i pilda, tânărul Tarasie a intrat în rânduiala vieții din lume și a ajuns la dregătoria de sfetnic împărătesc, deși ducea, în taină, o viață de adâncă evlavie.

Era, însă, o vreme când Biserica lui Dumnezeu trecea printr-o mare tulburare: împărații Constantinopolului luptau pe față împotriva cinstirii Sfintelor icoane. În Constantinopol se ținuse un sinod (752), în frunte cu patriarhul Paul, în care biruise erezia împăraților că icoanele sunt idoli, neîndrăznind nimeni, de frică, să mărturisească învățătura Bisericii, moștenită de la Sfinții Apostoli. În urma acestui sinod, împărații au început să întemnițeze și să dea morții pe cei ce nu socoteau icoanele idoli și nu ardeau Sfintele icoane. Creștinătatea ortodoxă din afara împărăției a început să rupă legăturile cu Biserica împăraților din Constantinopol, căzută în rătăcire.

Mustrați de conștiință, episcopii și patriarhul însuși și-au părăsit scaunele și slujbele lor. În acest timp de grea încercare și pentru Biserică și pentru împărăție, ochii tuturor, pentru slujirea de patriarh, s-au îndreptat spre Sfântul Tarasie. Binecredincioasa împărăteasă Irina însăși (797-802) s-a unit cu acest gând și i-a făcut chemare. În cele din urmă, Sfântul a primit, dar cu un singur preț: împărăția Bizanțului să adune într-un Sinod a toată lumea, pe solii întregii creştinătăţi, așa încât, hotărârea luată, să refacă unitatea de credință, atunci ruptă, a creștinătății de pretutindeni. Împărăteasa a primit, Sfântul Tarasie a fost sfințit Patriarh al Constantinopolului și, așa, s-a ținut Sinodul al Şaptelea a toată lumea, de la Niceea (787). Erezia împăraților a fost orânduită și dreapta credință statornicită: icoana nu este un idol, cinstirea icoanei nu merge la icoana însăși, ci la chipul din cer, înfățișat pe icoană. Iar cinstirea noastră este o cinstire de adorare, dacă merge la Dumnezeu; o cinstire de venerație, dacă merge la un sfânt; și o cinstire de supravenerare, dacă merge la Maica Domnului.

Pentru creștinătate, împărăția Sfintei Irina și păstoria Sfântului Patriarh Tarasie au fost, astfel, ca o străfulgerare de dreaptă credință. Deci, trăind cu dreaptă evlavie și cu cinstire, atât de la popor cât și de la împărați, zidind o mânăstire de cealaltă parte a Bosforului, strângând apoi mulțime de monahi, pe săraci miluind și Biserica bine cârmuind-o timp de douăzeci și doi de ani și două luni, Sfântul Tarasie, cu pace s-a săvârșit și a fost îngropat în mânăstirea ce singur și-a făcut-o, la 25 februarie 806. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi. Amin.