Publicat pe 08.02.2022

Luna februarie în 21 zile: Pomenirea celui întru Sfinți Părintele nostru Eustatie, Arhiepiscopul Antiohiei

 

 

 

Filogonie, Arhiepiscopul Antiohiei, răposând, după dânsul, a luat scaunul Antiohiei acest fericit Eustatie, bărbat cu adevărat vrednic de o dregătorie ca aceasta, ca om cu viață sfântă și cu vestită înțelepciune și mare cu râvna pentru dreapta credință, care arătată a fost la marele, Întâiul și cel a toată lumea Sinod, de la Niceea (325) al Sfinților Părinți, pe vremea împărăției lui Constantin. Acolo, împreună cu Sfinții Părinți, Eustatie a stat împotriva lui Arie, dând pe față eretica și defăimătoarea lui învățătură, care zicea că Fiul lui Dumnezeu este făptură și străin de părinteasca cinste și putere.

Deci, rușinând și dând blestemului pe acest hulitor, și mărturisind că Fiul este de o ființă cu Tatăl, a pornit pe eretici împotriva lui, și mai ales pe Eusebiu al Nicomidiei și pe Teognie al Niceei. Așadar, după moartea marelui Constantin, luând împărăția Constanţiu, fiul acestuia a luat, totodată și erezia lui Arie și, apărându-l și sprijinindu-l, a dat putere arienilor, să prigonească și să facă rău Bisericii ortodocșilor. Și, așa, s-a întărit erezia de mult, prin stăpânirea și puterea aceasta fără de lege și nedreaptă.

Atunci, Eusebiu al Nicomidiei, care, după izgonirea Sfântului Pavel Mărturisitorul, era patriarhul Constantinopolului, a intrat în Antiohia împreună cu Teognie al Niceei, cu chip că sunt în trecere spre Ierusalim. Și, atunci, adunând Sinodul în Antiohia, împotriva acestui arhiereu al lui Hristos, Eustatie, pe nedrept, l-au îndepărtat din scaun și din cinste l-au lepădat, scornind asupra lui învinuiri nedrepte: una, că n-ar crede drept, ci ar fi părtaș ereziei lui Sabelie, iar alta, că în desfrânare ar petrece. Că plătiseră o femeie desfrânată să spună împotriva Sfântului, că, de la dânsul luând în pântece, ar fi născut un prunc. Și a intrat femeia aceea în mijlocul Sinodului, purtând pruncul pe mâini, clevetind și strigând că, de la Arhiepiscopul Eustatie a zămislit și a născut. Și s-a jurat ticăloasa că de la Eustatie are pruncul.

Deci, judecând, au lepădat pe Sfântul și la surghiun l-au trimis. Dar adevărul nu a întârziat să se descopere și, până la urmă, femeia a mărturisit tot vicleșugul. Și, ridicându-se poporul, Sfântul Eustatie îi povățui pe toți să nu facă vărsări de sânge, ci să rămână neclintiți în dreapta credință.

Fericitul Ieronim și Sfântul Ioan Gură de Aur spun ca Sfântul Eustatie a fost surghiunit în Tracia și apoi în Iliria, rămânând statornic în credința ortodoxă. Și așa, mărturisitorul lui Hristos, Eustatie, răbdând acea nedreaptă clevetire și izgonire, în surghiun fiind, s-a mutat către Domnul. A murit în cetatea Filipi, din Macedonia, de unde trupul lui a fost adus în Antiohia pe când împărățea Zenon (474-491). Este socotit unul din stâlpii cei mai de seamă ai Bisericii.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.