Luna februarie în 16 zile: Pomenirea Sfinților Mucenici Pamfil, Valent, Pavel, Seleucus, Porfirie, Iulian, Teodul, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil și Daniil (309-310)

Acești doisprezece Sfinți Mucenici au pătimit pentru Hristos, în Cezareea Palestinei, pe vremea împărăției lui Maximilian-Galeriu (305-311). Cel dintâi cu rânduiala era Sfântul Pamfil, care era de neam din Beirut, bărbat vestit și preot al cetății. Acesta învățase multă carte și, părăsind averea și casa părintească, s-a făcut ucenic lui Pieriu, care urma lui Origen, la marea școală din Alexandria.

Acest Pamfil a înființat în Cezareea Paleslinei o mare bibliotecă, de peste trei mii de cărți, pe care a dăruit-o Bisericii de acolo. A întemeiat, tot acolo, și o școală, în care se învăța duhovniceasca filozofie a Sfintei Scripturi, pe care a copiat-o de mai multe ori și pe care a răspândit-o în dar. Vestit învățat fiind, era totodată împodobit și cu viață îmbunătățită. Și, așezându-se în Cezareea, măcar că se bucura de multă prețuire între oameni, el și-a împărțit averea la săraci și trăia în fapte bune, în smerenie și în înfrânare, propovăduind Evanghelia și aducând pe mulți la dreapta credință.

Faima credinței și înțelepciunii sale ajungând pretutindeni, și-a atras mânia lui Urban, cârmuitorul Palestinei, care l-a închis și l-a chinuit în temniță, vreme de doi ani, iar după moartea lui Urban, prigonirea a continuat sub dregătorul Firmilian. Și, în temnița unde se afla Sfântul Pamfil, se mai găseau închiși și alți creștini vrednici de laudă: Valent, diaconul din Ierusalim, bătrân înțelept și ascuțit la minte, care știa pe de rost Sfânta Scriptură, și Pavel din Ianina Palestinei, cel Fierbinte cu duhul, care suferise, mai înainte arderea focului, pentru credință.

Toți trei, îndurând chinurile, nu încetau a mărturisi pe Hristos. Deci, au trecut, în vremea aceea, prin Cezareea, cinci tineri din Egipt, în drum spre țara lor. Și, mărturisind ei că sunt creștini, îndată au fost aruncați în aceeași temniță și au fost puși la chinuri, cu Sfinții Pamfil, Valent și Pavel. Niciunul din ei nu s-a clintit de la dreapta credință. Iar numele lor erau: Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil și Daniil. Și fiind osândiți la moarte și popor mult adunându-se la vestea osândirii lor, s-au ridicat glasuri din popor, care strigau împotriva prigonitorilor. Deci, au fost prinși atunci: Porfirie, un tânăr de 18 ani, care fusese slujitor Sfântului Pamfil, Seleucus, care avusese înaltă dregătorie în oaste, și sclavul Teodul, chiar dintre casnicii dregătorului. Și au fost uciși, la porunca dregătorului Firmilian, cu înfricoșătoare moarte: unii arși de vii, alții junghiați și răstigniți, iar alții prin tăierea capului.

Iar un oarecare Iulian, care încă nu se botezase, dar râvnea să se numere cu creștinii, om în trecere prin Cezareea, și căutând o unealtă, fiind prins pe înserate că săruta trupurile Sfinților omorâți, a fost osândit să fie ucis și el, prin ardere de viu, împlinind astfel ceata celor doisprezece. Și așa, cei doisprezece Prooroci și Apostoli au stat cu Proorocii și cu Apostolii, înaintea lui Hristos Domnul, în Cereasca Împărăție, încununați cu cununile biruinței. Dumnezeului nostru slavă!