Pe vremea împărăției lui Teodosie cel Tânăr (408-450), a fost în Constantinopol un bărbat, cinstit în rânduiala ostășească și vestit în palatele împărătești, cu numele Auxenţiu, fiu al lui Adda persul. Și era acesta, pe cât de înțelept și viteaz în viața cea din afară, pe atât de credincios și de râvnitor în faptele credinței. Acesta, cunoscând pe Cuviosul Marcian, iconomul Bisericii celei Mari, pe Ioan monahul și pe alți bărbați temători de Dumnezeu și sihaștri, adesea se aduna noaptea cu ei la rugăciune. Și, râvnind vieții lor, s-a lepădat cu totul de slava lumească.
Deci, s-a făcut ostaș al Cerescului Împărat Hristos, luând chip monahicesc, și s-a făcut slujitor al lui Dumnezeu mai întâi în rânduiala diaconiei, apoi a preoției, primind slujirea să izgonească pe diavoli din oameni. Și era mult slăvit, pentru aceasta, în împărăteasca cetate. Deci, dorind o viață liniștită, a lăsat cetatea și s-a dus într-un munte, care se numea Oxia, și a locuit în muntele acela care, mai pe urmă, după numele său, s-a numit Muntele lui Auxenţiu. Și iubea mult, Sfântul, muntele acela, pentru liniștea și singurătatea lui, și mulțumea lui Dumnezeu, zicând: “Tu Doamne, singur întru nădejde m-ai așezat”. Dar a fost descoperit de niște păstori și, dacă s-a făcut cunoscut, mulți au început a veni la dânsul pentru felurite nevoi și pentru tămăduirea trupului și a sufletelor, că primise, Sfântul, darul să vindece orice boală, cu rugăciunile sale; și, împreună cu darul tămăduirilor, avea Cuviosul și darul înainte-vederii. Și i-au zidit lui, oamenii cucernici, o chilie pe vârful muntelui și, închizându-se în chilie, Cuviosul învăța și tămăduia poporul, printr-o ferestruică. Iar ucenicii lui împărțeau săracilor darurile aduse de către cei ce se tămăduiau.
Și tămăduia, Sfântul, multe feluri de bolnavi: orbi, leproși, îndrăciți, paralizați, căci era bărbat puternic în faptă și în cuvânt înaintea lui Dumnezeu și a tot poporul. Drept aceea, a luat parte, Sfântul, și la Sinodul cel a toată lumea, Al Patrulea, de la Calcedon (451), chemat fiind din porunca împăratului Marcian, care foarte mult îl cinstea pe el, ca pe un stâlp al dreptei credințe, ce era.
Și așa, cu evlavie și cu dreaptă credință viețuind, și mânăstiri multe și în felurite locuri întemeind, și pe mulți la mântuire povăţuind, Cuviosul Auxenţiu, nu mult timp după Cuviosul Simeon, pe vremea împărăției lui Leon cel Mare și la adânci bătrânețe ajungând, s-a mutat către Domnul.