Luna decembrie în 7 zile: pomenirea Sfinţilor trei sute de Mucenici din Africa

Aceşti Sfinţi Mucenici au trăit pe vremea împăratului Zenon(474-491), iar domnitor şi stăpânitor al Africii era arianul Onoric, urmaş tatălui său Ghizeric. Deci, pe acest Onoric l-au înduplecat episcopii arieni, Chiril şi Vulinard, să se pornească mare goană împotriva dreptslăvitorilor creştini; şi goană s-a pornit. Şi atât de înfricoşătoare şi mare a fost, încât a covârşit până şi prigoanele din anii lui Diocleţian şi Maximian. Că a poruncit sălbaticul acela tiran să se izgonească toţi preoţii celor cinsprezece oraşe din Africa, după ce, mai întâi, s-au luat de la bisericile dreptcredincioşilor toate sfintele veşminte şi odoare. Ci dreptcredincioşii, apucând numai o singură biserică, se adunau acolo şi săvârşeau dumnezeieştile Taine.

Aflând aceasta însă, barbarii arieni au înconjurat-o şi, aducând lemne şi alte materii uscate, au aprins-o. Şi aşa au ars biserica, împreună cu toţi creştinii ce se aflau într-însa la rugăciune. Iar Onoric a poruncit ca toţi creştinii care nu se vor boteza a doua oară, întru răul botez al arienilor, îndată să fie daţi morţii. Deci, câţi dreptslăvitori nu puteau suferi uneltele îngrozitoare ale chinurilor fugeau şi-şi scăpau viaţa, lăsându-şi pământurile şi casele lor. Iar câţi erau întăriţi în dreapta credinţă, cu râvnă se dădeau pe sine la mucenicie.

Pentru aceasta, trei sute de dreptslăvitori din Karhidona, fiind pârâţi că nu se unesc cu arienii, au luat pedeapsă, prin tăierea capetelor. Iar preoţilor, mai multe chinuri le făceau necredincioşii, că pe doi dintre ei i-au tăiat cu fierăstrăul, iar la şaizeci din cei învăţaţi le-au tăiat limbile, din rădăcină. Dar, împărţindu-se ei prin tot pământul romanilor, propovăduiau aşa, fără limbă, prin marea facere de minuni ce lucra Dumnezeu întru ei.

Ci unul dintre ei, căzând în păcat trupesc, a făcut să se depărteze dumnezeiescul dar de la el şi nu mai putea să vorbească lămurit, ca mai înainte. Şi goana aceasta au îndrăznit a o porni, în Africa, vandalii, împotriva dreptcredincioşilor care mărturiseau de o fiinţă cu Tatăl, pe Fiul şi Cuvântul Său. Iar în Roma cea veche, întru aceeaşi vreme, multe rele s-au făcut de către aceşti arieni, împotriva drepslăvitorilor. Că femeia regelui din Roma, Odoacru, numită Sunilda, ariană fiind, a silit pe o femeie romană dreptslăvitoare să se boteze din nou, cu botezul arienesc. Şi, fiindcă n-a putut să o înduplece, a poruncit, ca şi fără voia ei, să o boteze episcopul Mediolanului, arian fiind şi acesta. Iar dreptslăvitoarea femeie, ieşind din apă, a cerut două parale de la sluga sa şi le-a dat episcopului, zicându-i: “Primeşte plata pentru baia aceasta, că m-ai scăldat”, defăimând, astfel, cu cuvântul, ca pe o baie simplă, botezul cel arienesc. Dar aceasta aflând-o Sunilda, îndată a poruncit şi a ars în foc pe Fericita. Deci, bărbatul ei, temându-se de chinul focului, s-a dus singur şi s-a botezat din nou cu botezul lui Arie. Mai pe urmă însă, încălecând el pe un cal, pe când mergea la casa de rugăciune a arienilor, a fost ars de un fulger din cer, ce a căzut peste dânsul. Şi aşa s-a arătat, prin faptă, că urgia lui Dumnezeu e mai tare decât focul vremelnic care a ars pe femeia sa.