Luna decembrie în 7 zile: Pomenirea preacuviosului Părintelui nostru Ambrozie, Episcopul Mediolanului (+397)

Acesta a fost fiu de sfetnic al împărăţiei şi s-a născut la Treveri, în Galia, unde avea dregătoria tatăl său. Deci, murind acesta, Ambrozie, fiind în fragedă vârstă, a venit cu maica sa şi a locuit în vestita cetate a Romei, unde a strălucit prin învăţătura cărţii. S-a suit grabnic la dregătoriile lumeşti cele mai înalte, că era destoinic şi drept la judecăţi, ca o cumpănă şi canon de dreptate, şi întreagă şi dreaptă judecată făcea, fără părtinire.

Drept aceea, pe vremea împărăţiei lui Valentinian (372-392) a fost ales episcop al Mediolanului (Milano de astăzi), având vârsta de 30 de ani şi neavând el dumnezeiescul Botez, că era numai printre cei chemaţi, catehumen. Dar, cu toate acestea, despre partea bunătăţilor şi curăţenia vieţii, nu le avea mai puţin decât creştinii cei adevăraţi. Deci, cu alegerea poporului şi cu sfatul împăratului Valentinian, a fost pus, fără voia lui, episcop al Bisericii din Mediolan, primind mai întâi Sfântul Botez, iar după opt zile, Arhieria, la 7 decembrie 374.

Şi s-a făcut mare Părinte şi Învăţător Bisericii lui Hristos. A propovăduit şi a scris multe cărţi împotriva eresului lui Arie şi a întors, prin cuvântul său, pe mulţi, la dreapta credinţă, luminând poporul şi dând pace Bisericii sale. A oprit pe marele Teodosie, împăratul romanilor, să intre în biserică, după uciderea cea mare pe care acesta o făcuse în Tesalonic, punându-l sub canon de pocăinţă în faţa tuturor credincioşilor. A luminat, a păstorit, a vindecat, a îndrumat sufletele, a apărat dreptatea celor nedreptăţiţi, a propovăduit Evanghelia la un întreg popor, al marcomanilor, a primit la credinţă, ca ucenic al său, pe marele bărbat al lui Hristos, pe Fericitul Augustin; în scurt, a lucrat ca un desăvârşit episcop al Domnului. Şi aşa, ajungând la bune bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.