Acesta era din Roma cea veche, din neam cinstit şi luminat, şi se nevoia din copilărie, cu tot felul de învăţături ale filosofiei. Şi, fiind el om iscusit la minte, a fost mutat şi dus la Constantinopol, cu voia şi cu porunca celui dintre împăraţi marele Constantin, şi a fost cinstit de către acela, cu vrednicia de magistru în senat. Au venit, împreună cu dânsul, şi alţi oameni de frunte din Roma, la Constantinopol, al căror nume îl poartă până astăzi cinstitele lăcaşuri zidite de ei. Şi se povesteşte că, în acea vreme, a intrat boala cea mare a leprei în Constantinopol şi că împăratul a dat poruncă să se arunce în mare cel ce va cădea într-acea boală. O moarte ca aceasta neputând vedea acest cinstit om, şi arzând de dragostea aceea către Dumnezeu, a mers la împărat şi i-a zis: “Dă-i, împărate, slugii tale, aur mult şi voi cumpăra mărgăritare şi pietre scumpe strălucitoare, spre slava şi cinstea împărăţiei tale; că eu sunt foarte cunoscător în acestea. Şi îndată a poruncit împăratul să se facă acestea. Iar el, ca un iubitor de Dumnezeu şi iscusită slugă ce era, dacă a luat aurul, a ieşit afară vesel. Şi, cu aurul, dând bun preţ, răscumpăra de la moartea aceea a înecului, pe cei ce erau daţi de prefect la pierzare. Pe leproşi îi ducea de cealaltă parte de Bizanţ, în muntele ce se chema pe atunci Eleon. Şi, făcând acolo corturi şi colibe, îi odihnea pe ei într-însele.
Această câştigată de Dumnezeu neguţătorie nu a rămas ascunsă, că Sfântul le era de mult ajutor bolnavilor, în toate zilele, şi erau mulţi cei care se temeau că aceasta ar putea să aducă mare foamete în cetate. Într-aceasta, a murit şi marele şi de-a pururi pomenitul împărat Constantin, luând toată împărăţia răsăritului, fiul său Constanţiu, care nu era dreptcredincios, de vreme ce era arian şi pe mulţi dreptcredincioşi i-a chinuit pentru credinţă.
Şi îi era urât şi fericitul Zotic, fiindcă era dreptcredincios; se sfia însă să-i facă vreun rău, pentru dragostea pe care Sfântul Constantin, tatăl său, o avusese pentru Sfântul. Dar, aflând acum bună pricină, îl defăima că, prin săracii miluiţi de el, a venit în cetate boala leprei. Şi s-a întâmplat de a căzut întru acea boală şi fiica împăratului, pe care chiar tatăl său a dat-o prefectului să o înece în mare. Iar Sfântul Zotic, dând slujitorilor obişnuita plată, a cumpărat-o şi a pus-o cu ceilalţi leproşi. Deci, făcându-se foamete şi ajungând cetatea la lipsă de bucate, împăratul a încercat să afle pricina foametei; iar năpăstuitorii şi duşmanii adevărului, găsind vreme potrivită, au început a-l pârî pe Sfântul Zotic, zicând că el era pricina foametei, că ducea peste măsură de multă hrană la cei leproşi, care erau mulţime nenumărată. Iar împăratul, auzind acestea, îşi stăpânea mânia, că doar va lua mărgăritarele şi pietrele cele scumpe. Şi, Sfântul, auzind că împăratul a dat poruncă să-l prindă, s-a grăbit şi, intrând în ascuns în palat, a stat înaintea împăratului. Şi, văzându-l împăratul, i-a zis: “Venit-a corabia care aduce mărgăritarele şi pietrele cele scumpe?”. Cuviosul a răspuns: “A sosit împărate. Pentru aceasta, dacă vrei, vino cu robul tău şi o vei vedea cu adevărat”. Deci, împăratul, fără zăbavă a plecat, iar Sfântul Zotic, alergând mai înainte la Eleon, a poruncit să iasă din colibe fraţii întru Hristos, împreună cu fiica împăratului, ca să-l întâmpine cu lumânări aprinse. Deci, sosind la locul acela şi văzând pe leproşi cu lumânări aprinse, împăratul minunându-se de mulţime, a zis: “Ce sunt aceştia?”. Iar Zotic, arătând cu degetul, a zis: “Aceştia sunt, o, împărate, pietrele cele fără de preţ şi mărgăritarele cele strălucitoare pe care le-am cumpărat cu multă trudă”. Iar împăratul, văzând în aceasta o batjocură, s-a aprins de mânie şi a poruncit de l-a legat, fără nicio milă, de catâri sălbatici care, trăgându-l degrabă, să-l lipsească de viaţă, rupându-se mădularele lui de pietre.
Deci, îndată făcându-se aceasta, stând împăratul şi privind, slujitorii au îmboldit catârii, cu ţepuşe. Şi aşa, târât, fericitul şi-a dat sufletul la Dumnezeu. Şi la locul sfârşitului său, a izvorât izvor de apă curată, care tămăduieşte toată boala şi slăbiciunea. Şi nu numai acestea. Ci o minune, însuşi împăratul şi-a venit în fire şi i-a părut rău de ceea ce făcuse. Şi, cu zdrobită inimă, zicea că, din nesocotinţă au fost acelea ce le-a făcut. Şi, înţelegând sfatul omului lui Dumnezeu, cu mare râvnă s-a nevoit de a făcut acolo casă mare leproşilor, cu cheltuiala împărăţiei. Şi îndată a poruncit de a îngropat cu multă grijă şi cu nespusă cinste trupul Sfântului. Şi se face pomenirea lui în sfânta Biserică a Sfântului Apostol Pavel, ce este la Orfanotrofion, adică hrănitoarea săracilor.





Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
