Luna decembrie în 27 de zile: pomenirea Sfântului şi întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan (+33)

Făcându-se, oarecând, întrebare, între saduchei, farisei şi elini, despre Domnul nostru Iisus Hristos, unii zicând că este prooroc, alţii că este înşelător, alţii că este Fiul lui Dumnezeu, fericitul acesta, întâi Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, a stat într-un loc înalt şi bine a vestit şi a mărturisit tuturor pe Domnul nostru Iisus Hristos. Şi a zis: “Bărbaţi fraţi, pentru ce s-au înmulţit răutăţile voastre şi este tulburat tot Ierusalimul? Fericit este omul acela care crede şi nu se îndoieşte de Iisus Hristos, că El este Cel Ce a plecat Cerurile şi S-a pogorât pentru păcatele noastre, Care S-a născut din Fecioara cea sfântă şi curată, aleasă, mai înainte de întemeierea lumii. Acesta neputinţele noastre le-a luat şi bolile noastre le-a purtat. Că pe cei orbi i-a făcut să vadă, pe cei leproşi i-a curăţit, dracii i-a gonit şi pe toţi ne-a mântuit”.

Iar ei, auzind aceasta, se certau cu dânsul, grăind împotrivă. Şi, hulind pe Domnul Cel propovăduit, l-au dus pe Ştefan la adunarea sfatului, la arhierei, că nu puteau sta împotriva înţelepciunii şi duhului care vorbea, precum scrie la Faptele Apostolilor. Şi au adus martori mincinoşi, care au zis: “Noi l-am auzit pe acesta grăind cuvinte de hulă împotriva Templului şi a Legii şi, că Iisus Nazarineanul va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat Moise”. Şi pe când îl învinuiau, cei din sobor au văzut faţa lui Ştefan strălucind, ca o faţă de înger. Şi, umplându-se de râvnă, Ştefan a adus împotriva lor cuvânt de mustrare, precum odinioară Ilie, zicând către dânşii: “Oameni tari în cerbicie şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea vă împotriviţi Duhului Sfânt; cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi”.

Iar ei, auzindu-l şi neputând suferi, s-au pornit cu nespusă mânie şi scrâşneau cu dinţii asupra lui. Dar, căutând la cer, Ştefan a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta slavei şi a zis: “Iată, văd Cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu” (Fapte 7,56). Şi, astupându-şi urechile, necredincioşii s-au aruncat asupra lui, l-au scos afară din cetate şi-l ucideau cu pietre, pe când el se ruga pentru dânşii, zicând: “Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”. Şi, acestea zicând, a adormit.

Sângele Mucenicilor este totdeauna o sămânţă care aduce roade. La uciderea lui Ştefan, era un tânăr care păzea hainele ucigaşilor Mucenicului. Se numeşte Saul, şi el se învoise la uciderea ce se făcea. Dar iată, rugăciunea şi sângele lui Ştefan au biruit în taină şi, acest Saul, după ce s-a întâlnit cu Domnul, pe drumul Damascului, s-a făcut Sfântul şi marele nostru Apostol Pavel. Sângele Mucenicilor totdeauna lucrează biruinţele Domnului.