Luna decembrie în 23 de zile: pomenirea Sfinţilor zece Mucenici care au mărturisit în Creta (250)

Aceştia s-au nevoit pentru credinţă, în zilele lui Decius (250-253), împăratul Romei, în Insula Creta, şi nu erau toţi din acelaşi oraş, ci din mai multe părţi. Cinci dintre ei erau din cetatea Gortinei: Teodul, Satornic, Eupor, Ghelasie şi Evnichian; Zotic era de la Cnosos; Agatopus şi Pompie erau din Epinia; Vasilid din Chidonia şi Evarest din Heracleea.

Deci, dregătorul sosind în Insula Cretei, îndată a poruncit să caute pe toţi cei ce cred în Hristos. Şi au fost daţi aceştia, de păgâni, la dregătorul insulei. Şi acesta a poruncit păzitorilor să-i poarte, timp de treizeci de zile, pe la capiştele idolilor şi, de nu vor vrea să jertfească, să-i chinuie în tot chipul. Şi au fost goniţi, târâţi pe jos, prin gunoaie, scuipaţi, pălmuiţi, bătuţi cu pietre, batjocoriţi, măcar că erau din bărbaţi aleşi ai insulei. Iar la douăzeci şi trei ale lunii decembrie, au fost duşi la judecată.

Şi erau plini de bucurie şi de îndrăznire, că sufereau pentru Domnul nostru Iisus Hristos. Drept aceea, au fost daţi la felurite chinuri, dar ei cu un glas strigau: “Creştini suntem, a lui Hristos jerfă, a lui Hristos junghiere”. Şi se înfuria poporul ce sta de faţă şi voia să-i sfâşie pe ei. Deci, stând ei tari şi neclintiţi în credinţa lui Hristos, dregătorul a dat asupra lor osândă de moarte, prin sabie.

Şi ei, venind la locul de junghiere, au făcut rugăciune şi ziceau: “Iartă-i, Doamne, pe robii Tăi şi primeşte vărsarea sângelui nostru, pentru noi, pentru rudeniile şi prietenii noştri şi pentru toată ţara, ca să scape de întunericul necunoştinţei şi cu ochi curaţi să vadă credinţa cea bună şi să Te cunoască pe Tine, lumina cea adevărată, veşnice Împărate”.

Deci, aşa rugându-se, s-a tăiat fiecăruia cinstitul cap, iar după tăiere, cunoscuţii au adunat sfintele trupuri şi le-au îngropat cu cinste.