Luna decembrie în 19 zile: pomenirea Sfântului Mucenic Bonifatie (+307)

Acesta a trăit pe vremea împărăţiei lui Diocleţian, fiind rob al unei femei de neam mare şi de cinste, anume Aglaia, fiică a lui Avachei, prefect al Romei. Şi era femeia aceasta, Aglaia, foarte bogată, iar Bonifatie, sluga ei credincioasă, purta de grijă averii sale, dar el vieţuind în păcate trupeşti cu stăpâna sa, şi era şi beţiv.

Nu spre defăimare se spune aceasta, că degrabă se va arăta şi fericita schimbare a acestora, cum păcătosul se face sfânt, ba încă şi mucenic al lui Hristos. Dar, şi în vremea vieţuirii sale cea cu iubire de patimă, măcar că slujea păcatului, avea şi părţi bune, că era milostiv şi iubitor de străini şi dădea cu dragoste, celor lipsiţi, şi i se frângea inima şi i se făcea milă de nevoile oamenilor, că n-aştepta să fie rugat, ca să vină în ajutor; asemenea şi stăpâna lui era milostivă şi iubea pe mucenici.

Şi, fiindcă adeseori suspinau către Dumnezeu pentru păcatele lor, Domnul nu i-a lăsat mai mult să se întineze cu păcatele lor cele necurate, ci a rânduit o spălare de întinările lor. Deci, într-una din zile, stăpâna a zis lui Bonifatie: “Mergi în Răsărit, unde mărturisesc Sfinţii, şi-mi adă moaşte de Mucenici, ca să le avem de ajutor şi de sufletească mântuire”. Iar Bonifatie, răspunzând, a zis: “De vor aduce moaştele mele le vei primi oare?”. Iar ea a râs, zicându-i: “Beţivule”. Şi, învăţându-l, l-a trimis.

Şi el a luat douăsprezece slugi şi mulţi galbeni şi a ajuns la Cilicia, unde erau daţi la chinuri Sfinţii. Şi, aflându-i în chinuri, le săruta legăturile şi rănile. Deci, aprinzându-se de râvnă dumnezeiască, a stat Bonifatie în faţa dregătorului, mărturisind că este creştin. Şi, prinzându-l, l-au spânzurat cu capul în jos şi l-au strujit fără milă şi l-au împuns cu trestii ascuţite şi la alte chinuri l-au supus. Dar, din toate, nevătămat a ieşit. Atunci dregătorul a poruncit să i se taie capul.

Deci, l-au luat ostaşii şi l-au scos, spre ucidere. Iar Sfântul, după ce s-a rugat, şi-a plecat capul şi a fost tăiat. Şi ceea ce zisese stăpânei sale, râzând, când a plecat, s-a împlinit cu fapta. Iar slugile ce veniseră cu dânsul de la Roma, dacă văzură că zăboveşte, socotiră că va fi umblând prin cârciumi, după beţie, cum îi ştiau năravul. Iar dacă au aflat de chinurile şi de tăierea ce a răbdat şi cum şi-a dat sfârşitul, au umblat de i-au găsit moaştele şi, plângându-l, cădeau către el, cerându-şi iertare că îl grăiseră de rău, ci cumpărându-i trupul, cu preţ de cinci sute de galbeni, l-au adus la Roma.

De acestea aflând, Aglaia, stăpâna lui, a dat slavă lui Dumnezeu şi l-a primit cu cinste mare şi l-a îngropat aproape de cetate, ca la cincizeci de stadii şi, făcând o biserică având numele lui, la casa ei în oraş, l-a mutat acolo. Şi, în toate zilele, la sfintele lui moaşte, se făceau multe tămăduiri. Iar ea, de atunci binevieţuind, cu cuviinţă şi rânduială dumnezeiască, cu pace şi-a dat sufletul la Dumnezeu.