Luna decembrie în 15 zile: pătimirea Sfântului Sfinţit Mucenic Elefterie

Acesta era din Roma, în anii împărăţiei lui Adrian (117-138). Şi, tânăr foarte fiind şi rămas orfan de tată, avea numai pe maica sa, ce se chema Antia, care era învăţată să creadă în Hristos, de Sfântul Apostol Pavel. Deci, l-a adus Antia pe Sfântul, copil fiind, la Anichit, Episcopul Romei, care l-a dat pe el să înveţe Sfânta Carte şi l-a aşezat în rânduiala clericilor; iar la cinsprezece ani l-a hirotonit diacon şi, la optsprezece ani, preot, iar când a ajuns la douăzeci de ani l-a hirotonit Episcop în Iliric.

Şi, de vreme ce pe mulţi învăţa şi-i întorcea la credinţa lui Hristos, a trimis Adrian împăratul, de l-au adus înaintea lui, şi mărturisind luminat pe Hristos, Dumnezeu Adevărat, iar pe idoli defăimându-i, a fost dat la chinuri.

Încercat cu multe chinuri, prin foc, cu puterea şi cu darul lui Hristos, a fost păzit de toate, nevătămat. Apoi, cu sfatul lui Coremon eparhul, l-au aruncat pe Sfântul Elefterie într-un cuptor de aramă ars în foc, în care a intrat mai întâi Coremon însuşi, fiind luminat de Duhul Sfânt; şi ieşind nevătămat şi mărturisind că Hristos este Dumnezeu, i s-a tăiat capul; iar pe Sfântul Elefterie, ieşind neatins, a poruncit tiranul să-l arunce în temniţă.

A fost legat apoi de un car tras de cai sălbatici şi, fiind slobozit de îngeri, a fost dus într-un munte înalt; acolo trăia cu fiarele sălbatice, care se îmblânzeau la cuvintele lui. A botezat aici pe slujitorii trimişi să-l prindă, precum şi pe alţii, care au crezut în Hristos, ca la cinci sute de oameni. L-au prins apoi şi l-au dus iarăşi în faţa împăratului, care l-a dat să-l mănânce fiarele. Dar, scăpând nevătămat, împăratul a poruncit la doi slujitori de l-au străpuns cu suliţele: şi, aşa, şi-a dat fericitul său suflet în mâna Ziditorului. Iar maica sa, Antia, îmbrăţişând pe Sfântul mort şi sărutându-l, a căzut peste dânsul şi i s-a tăiat şi ei capul, cu sabia.