Luna decembrie în 14 zile: pătimirea Sfinţilor Mucenici Tirs, Levchie şi Calinic (+250)

Aceștia au trăit în vremea împărăției lui Decius (250-253) și a lui Cumvrichie, dregătorul, care stăpânea părțile Bitiniei și Nicomidiei, locul care a odrăslit pe Sfinții Mucenici Tirs, Levchie și Calinic. Oarecând, venind Cumvrichie dregătorul în cetatea Cezareei din Bitinia și, arătându-se el foarte râvnitor pentru închinarea la idoli, încât silea pe toți să li se închine, Sfântul Levchie, bărbat cinstit dintre cei dintâi din cetate și slăvit cu învățătura, îndemnându-se de bună voia sa, a mers către dregător și, arătându-i deșertăciunea idolilor, a mărturisit pe Hristos, Mântuitor și Dumnezeu Adevărat, îndemnându-l și pe el să lase întunericul și să umble în lumină. Aceasta auzindu-l, dregătorul, plin de mânie, a poruncit să-l bată pe Sfânt de i-au strujit carnea de pe trup și, rămânând tare în credință, a poruncit de i-au tăiat capul.

Deci, mergând dregătorul la Helespont, l-a întâmpinat pe el marele viteaz Tirs și i-a zis: “Este oare liber a grăi fiecare ce voiește înaintea voastră, sau trebuie să se supună fără a scoate vreun cuvânt?”. Iar dregătorul a zis: “Este liber și nimănui nu-i este luată această libertate, dacă vorbește cineva spre folosul obștei”. Și a mărturisit și Sfântul Tirs, liber și cu toată îndrăzneala, pe Hristos, că este Mântuitor și Dumnezeu, și a mustrat pe tiran, că fără dreptate silește pe oameni să cinstească chipuri cioplite din lemn și din piatră, care nu sunt dumnezei. Și a zis: “Eu am ales credința creștinească cea curată și adevărată”. Și, nevrând el să jertfească idolilor, a poruncit dregătorul de l-au bătut şi chinuit, însă, prin darul lui Hristos, a rămas nevătămat, cu toate aceste chinuri cumplite.

L-au băgat apoi, cu capul în jos, într-un butoi cu apă și îndată s-a spart vasul; l-au aruncat jos de pe un zid înalt, într-un loc unde erau țepi și cuie ascuțite, dar, cu puterea lui Hristos, a rămas nevătămat. Și, murind dregătorii Cumvrichie și Silvan, au adus în locul lor dregător pe Vavdos. Acesta, punând pe Sfântul într-un sac, l-a aruncat în mare și, spărgându-se sacul, a fost scos de îngerul Domnului la uscat, dar l-au dat din nou la chinuri grele. A fost dus la rugăciune în capiște idolească, și s-au surpat idolii, l-au dat să-l mănânce fiarele, și ele nu s-au atins de el și, iarăși, l-au bătut cumplit. Atunci a adus la credința lui Hristos și pe Sfântul Calinic, care era slujitor idolesc, socotind aceasta, cu mintea sa, că Hristos este Dumnezeu, Care, numai cu numele Său, face să cadă idolii; că dus fiind în cetatea Apolonia, Sfântul Tirs a doborât și a surpat la pământ, prin rugăciunea sa, pe toți idolii deșertăciunii. Și, asemenea minuni, făcea și Sfântul Calinic, că a surpat pe idolul ce se cinstea acolo.

Deci, Sfântului Calinic i s-au tăiat capul, iar pe Sfântul Tirs au încercat să-l ucidă prin tăiere, slugile neputând însă face aceasta, Sfântul și-a dat sufletul la Dumnezeu, făcându-se glas din cer, care arătă binele ce-l aștepta pe Sfânt. Și se face prăznuirea lor la locul unde au pătimit, care este aproape de Elean.