Luna decembrie în 12 zile: pomenirea Preacuviosului Pãrintele nostru şi fãcãtorul de minuni Spiridon (+347)

Acesta a trăit pe vremea împărăţiei lui Constantin cel Mare şi a fiului său Constanţiu. De neam era din Insula Cipru, simplu la chip şi, la inimă, smerit. Mai întâi, a fost păstor de oi şi, însurat fiind, a avut o fiică Irina, care a trăit în feciorie toată viaţa ei. Pentru sfinţenia vieţii lui, murindu-i soţia, a fost făcut episcop în cetatea Trimitundei, aproape de Salamina, şi a primit de la Dumnezeu şi darul tămăduirilor, încât s-a numit, din pricina minunilor ce le făcea, de minuni-făcător. Că, în timp de secetă, a făcut de s-a pogorât ploaie şi, iarăşi, a oprit necontenirea ploilor. Prin rugăciune, a potolit încă şi foametea, că a făcut de s-au spart de ploaie grânarele unde era ascuns grâul. Şi a prefăcut şi un şarpe în aur, iar dacă a izbăvit pe cel sărac din nevoile lui, iarăşi a adus aurul la starea cea dintâi şi l-a făcut şarpe. Oprit-a şi revărsarea apelor. A întors pe păcătoşi şi păcătoase, făcându-i de şi-au mărturisit păcatele.

În vremea prigonirii creştinilor de către Maximian-Galeriu, Sfântul a fost prins şi, mărturisind pe Hristos, i s-a scos ochiul drept, i s-a tăiat pulpa stângă şi a fost trimis în temniţă. A luat parte la Sinodul cel dintâi de la Niceea (325), fiind unul din cei trei sute optsprezece părinţi episcopi şi a mărturisit apostoleasca învăţătură că Hristos, pentru Care a pătimit, este cu adevărat de o fiinţă cu Tatăl, arătând, cu puterea minunii, taina Sfintei Treimi, ascunsă într-o cărămidă.

Murind Irina, fiica lui, o femeie, care încredinţase moartei un odor de preţ, spre păstrare, a cerut, Sfântului, odorul său, iar acesta, neştiind unde este, a întrebat pe cea moartă şi, aflând de la ea locul unde este pus, l-a dat înapoi femeii. Acestui Sfânt i se arătau îngerii, şi-i slujeau la Sfânta Liturghie, şi a luat mărturie de la cer că avea îngeri privitori care cântau împreună cu dânsul. Iar cât era de îndurător şi milostiv, se vedea din aceea că, pe când era păstor de oi, au venit noaptea hoţii să-i prade turma lui şi, deodată, au fost opriţi cu orbirea, că n-au mai putut să facă nimic, nici măcar să scape, iar Sfântul, văzându-i în acea stare, dimineaţa, nu numai că i-a izbăvit de orbire, ci încă şi câte un berbec le-a dat la fiecare, îndemnându-i să-şi schimbe viaţa.

Şi aşa, ocârmuind bine turma ce i s-a încredinţat de la Dumnezeu, s-a mutat la cetatea şi petrecerea îngerilor. Iar sfintele lui moaşte se află în mare cinste, într-o raclă de mult preţ, în insula Corfu, până în ziua de astăzi. Şi se face pomenirea lui în Biserica Sfântului şi Verhovnicului Petru, aproape de Sfânta Biserică cea mare.