Publicat pe 04.04.2022

Luna aprilie, în 6 zile: pomenirea celui întru Sfinți, Părintele nostru Eutihie, Patriarhul Constantinopolului

 

 

 

Părintele nostru și marele arhiereu a fost din Frigia, dintr-un sat ce se chema Tiacomi, și a trăit pe vremea împărăției marelui Justinian. De la vârsta de 12 ani, a rămas lângă bunicul său, Isihie preotul, în Constantinopol, care l-a crescut în frica lui Dumnezeu, adăpându-l la izvorul curat de învățătură al dreptei credințe. Deci, căutând înțelepciunea cea de sus, fericitul acesta sporea în cunoașterea Sfintelor Scripturi, și, având darul cuvântării, se nevoia, arătând poporului comoara de înțelepciune, dăruită de Dumnezeu nouă, în Sfintele cărți și avea, pe atunci, 3O de ani, dorind să slujească lui Dumnezeu și pe oameni.

Faima lui ajunsese până la Episcopul Amasiei, care l-a chemat și l-a făcut citeț, iar, mai apoi, l-a sfințit diacon și preot în biserica de acolo. Deci, s-a statornicit la mănăstirea zidită în Amasia, de Episcopii Meletie și Selevchie și, acolo, s-a făcut monah, iar, mai pe urmă, a primit cinstea de arhimandrit.

Într-acea vreme, Justinian împăratul a chemat, la al cincilea Sinod a toată lumea, pe patriarhii și pe toți dreptcredincioșii arhierei de pretutindeni. Este singurul Sinod a toată lumea, la care a luat parte un Episcop al Romei, în persoana lui Vigilius (537-555). Numai Episcopul Amasiei, fiind bolnav, n-a cutezat a călători, ci, a trimis în locul său, pe fericitul Eutihie arhimandritul, în Constantinopol, la Sinod. Aici, el s-a deosebit, cu totul, prin înalta înțelepciune și temeiurile noi din Scriptură, pe care le-a înfățișat, încât, toți arhiererii, cât și însuși împăratul, i-au arătat multă dragoste și deosebită cinste, iar bătrânul Patriarh Mina, prin dumnezeiască descoperire, a zis că Eutihie avea să fie urmașul său la Patriarhia Ecumenică, lucru care s-a și întâmplat, cu adevărat.

Și, îndată, după moartea fericitului Mina Patriarhul, trimițând alai împăratul, a adus pe Sfântul, din Amasia, și l-a așezat Patriarh al prealuminatei cetăți a Constantinopolului, cu judecata tuturor arhiereilor și a tot poporul, și pentru împlinirea întregii Biserici. Dar vrăjmașul diavol, neputând suferi pacea Bisericii, a născut în mintea unor rătăciți, învățătura greșită, că trupul Domnului Hristos, născut din Fecioară, a fost nestricăcios, adică n-a fost supus patimilor, foamei, setei, durerii, moarţii, decât ca o părere. Și, la rătăcirea aceasta, s-a alăturat și împăratul, o vreme. Deci, apărând dreapta credință a Bisericii, Sfântul Patriarh Eutihie a stătut tare împotriva rătăcirii.

Ca urmare, din porunca împăratului, a fost batjocorit și izgonit din scaunul său și dus la mânăstirea sa din Amasia, unde a petrecut, în strâmtoare și în surghiun, timp de doisprezece ani. La moartea împăratului Justinian, luând împărăția Justin și Tiberiu, uciderile și prigoana au încetat, și Patriarhul Eutihie a fost adus, iarăși, la cârma Bisericii, spre bucuria tuturor dreptcredincioșilor. Și, păstorind încă patru ani Biserica, Sfântul Patriarh Eutihie s-a mutat la Domnul, în Duminica Tomei, cinstit de toată lumea creștinească, ca un mărturisitor și stâlp al dreptei credințe.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.