Luna aprilie, în 11 zile: pomenirea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, făcătorul de minuni (+1868)

Acest fericit Părinte Calinic s-a născut în orașul București, în ziua de 7 octombrie 1787, din părinți români temători de Dumnezeu, și a primit, la Sfântul Botez, numele de Constantin. Când avea vârsta de 2O de ani, tânărul Constantin, din îndemn lăuntric, și-a îndreptat pașii către Mânăstirea Cernica din apropiere, unde a fost primit cu dragoste părintească, de starețul Timotei.
După un an de ascultare duhovnicească și de curate osteneli, a fost tuns în călugărie, schimbându-și numele în Calinic. Peste o lună, apoi, s-a învrednicit a fi hirotonit ierodiacon. În Mânăstirea Cernica a viețuit, Sfântul Calinic, patruzeci și trei de ani nevoindu-se, zi și noapte, în post și în rugăciune, în muncă și smerenie, în răbdare și în dragoste. Drept aceea, după cinci ani de slujire în treapta diaconiei, a primit și sfinţitorul dar al preoției, iar, după alți cinci ani, cu glas de obște a fost ales, de sobor, stareț al chinoviei de la Cernica, pe care a cârmuit-o, cu multă iscusință, timp de 31 de ani, săvârșind multe fapte vrednice de laudă.
În anul 185O, Preacuviosul Calinic a fost ales și sfințit Episcop al Râmnicului, unde a săvârșit mari fapte și a împlinit multe din lipsurile acestei eparhii. Cu nespusă râvnă și osteneală, a zidit din temelie biserica Episcopiei, împodobind-o cu zugrăveală și odoare scumpe și a dat viață nouă tiparniței bisericești, scoțând la lumină multe cărți de slujbă și de zidire sufletească. Dorul de viață schimnicească l-a îndemnat, atunci, să zidească o biserică la Schitul Frăsinei, cu toate chiliile dimprejur, pentru adăpostirea părinților dornici să petreacă o viață sihăstrească, după pravila călugărilor din Muntele Athosului statornicită aici de acest fericit ctitor. Sfântul Calinic a păstorit, în scaunul de la Râmnic, vreme de peste 16 ani, după care, simțindu-se slăbit de bătrânețe și bolnav fiind, a venit iarăși la Mânăstirea Cernica, unde a mai trăit aproape un an, mutându-se către Domnul în ziua de 11 aprilie 1868. A fost îngropat, după a sa dorință, în tinda Bisericii Sfântul Gheorghe.
Cât timp a viețuit pe pământ, Sfântul Calinic a dus o viață duhovnicească plăcută lui Dumnezeu. Călugăr fiind, s-a supus, întru toate, rânduielilor vieții mânăstirești, trăind în sărăcie și în aspră înfrânare. Cei ce l-au cunoscut spun că avea trup firav și era senin la față. Umbla mereu cu capul plecat, vorbind domol și liniștit, iar la fire era nespus de bun, milos și darnic faţă de toți. Acest fel de viață a făcut din el un vas ales al Domnului, împodobit fiind și cu darul facerii de minuni, precum se arată în viața sa, tămăduind bolnavi, cunoscând gândurile ascunse ale oamenilor, sfârșitul lor și chiar pe al său. A fost mângâiere pentru săraci și văduve, iar tot ce a agonisit, a împărțit, cu milostivire, în faceri de bine. Încă și azi, mult ajutor și mare folos sufletesc dobândesc cei ce, cu credință, aleargă către acest vas ales al Domnului. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.