Întâlnind Lumina lumii, să devenim şi noi o… Luminiţă

“Fiecare întâlnire cu Dumnezeu este o mână întinsă și o șansă la o nouă viață. Cei care reușesc să răspundă în chip autentic și sincer la chemarea transfiguratoare pe care ne-o adresează Domnul Hristos, ajung să-și schimbe radical nu doar modul în care gândesc, ci întreaga existență, căci s-au întâlnit cu Izvorul existenței, iar de acum identitatea personală nu se dizolvă, ci ajunge să se întregească cu adevărat, la adevărata valoare la care este chemat omul.

Așa s-a întâmplat și cu femeia de neam străin. Domnul Hristos nu a venit în lume ca să-i judece pe oameni, ci să-i ușureze de povara păcatului, așa cum a făcut cu femeia samarineacă.

Despre aceasta Tradiția Bisericii ne spune că, devenind creștină, a primit numele pe care îl merita, fiindcă se întâlnise cu Lumina lumii. Numele ei a devenit „Fotini”, în limba greacă, ceea ce s-ar traduce în limba română „Luminița”. O „Luminiță” care s-a întâlnit cu Lumina cea mare, Lumina lumii, Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul lumii”

(Preluare după un cuvânt al Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, rostit în data de 30 mai 2021, în faţa credincioșilor Parohiei Girișu Negru, protopopiatul Tinca, prezenţi cu bucurie la slujba de binecuvântare a lucrărilor de înnoire, la interior şi exterior, a bisericii parohiale din satul lor.)

Girişu Negru este un sat în comuna Tinca din judeţul Bihor, Crişana, situat la o distanţă de aproape 50 km de Municipiul Oradea.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.