Publicat pe 29.07.2021

Icoana “Prevestitoarea” (Călăuzitoarea), a Maicii Domnului

Icoana “Prevestitoarea” (Călăuzitoarea), a Maicii Domnului se află în Catoliconul (Catedrala) Mânăstirii Konstamonitou de pe Muntele Athos şi a devenit faimoasă în felul următor:

 

Pe 1 august 1020, în ajunul zilei de hram a mânăstirii (Mutarea Sfintelor Moaşte ale Întâiului Mucenic Ştefan, de la Ierusalim la Constantinopol), Părintele Eclesiarh Agaton (Zaharia, în schimă) era covârşit de o mare durere. Sărbătoarea Sfântului Altar al mânăstirii se apropia, iar rezervele sale erau atât de epuizate, încât nu avea suficient ulei pentru a aprinde candelele bisericii pentru slujbă.

 

În noaptea aceea, Părintele Agaton s-a rugat înaintea Icoanei Maicii lui Dumnezeu, cu lacrimi. Cu mare durere, el i-a cerut să ajute mânăstirea, care ajunsese în sărăcie. Aşezându-se înaintea icoanei, a adormit, în scurt timp. Într-un vis, a auzit o voce venită din Icoana Sfântă, spunându-i să nu se întristeze, pentru că vasele bisericeşti erau pline de ulei, iar cămările aveau tot ceea ce era necesar pentru ca traiul în mânăstire să continue.

 

Când Părintele Agaton s-a trezit, s-a întrebat dacă ceea ce i se spusese în vis era adevărat. S-a grăbit la vasele în care era depozitat uleiul, fiind copleşit când a văzut că erau pline până la gură. Imediat, a mărturisit viziunea sa, stareţului Ilarion, al Mânăstirii Konstamonitou, şi tuturor fraţilor.

 

Toată lumea s-a dus să inspecteze cămările, descoperind că toate bunurile necesare erau din abundenţă. Ei s-au bucurat că, în mod neaşteptat, au putut aprinde candelele bisericii, pentru slujbă. În frunte cu stareţul Ilarion, au săvârşit Vecernia şi au cântat laude Reginei Cerului, pentru minunea pe care o făcuse.

 

După acest eveniment, icoana făcătoare de minuni a Maicii lui Dumnezeu, înaintea căreia Părintele Agaton se rugase, a ajuns cunoscută sub numele de “Prevestitoarea”. Acum ea este aşezată în Catedrala mânăstirii, pe zid, în partea dreaptă. De când a avut loc această minune, o candelă cu ulei “nestinsă” se află înaintea icoanei.

 

În cartea Bogomater (o relatare a vieţii pământeşti a Maicii lui Dumnezeu şi a icoanelor sale făcătoare de minuni), Evghenie Poselianin (+ 13 februarie 1931) afirmă că există alte două icoane ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe Sfântul Munte, cărora li se mai spune, de asemenea, “Călăuzitoarea” – Icoana “Paramythia” sau “Mângâietoarea” din Mânăstirea Vatoped (21 ianuarie) şi Icoana Zografu “A Acatistului” (10 octombrie).

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.