Icoana Maicii Domnului “Izbăvitoarea”

Pe vremea începutului de secol al XIX-lea, renumitul ascet Constantin Teodulos era iubit între călugării de pe Muntele Athos. Acest Bătrân avea o icoană minunată a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care fusese pictată cu aproximativ 150 de ani înainte. După mutarea la Domnul a ascetului, icoana i-a ramas ucenicului său, Schimonahul Martinian, care ajunsese pe Muntele Athos, din Grecia, în 1821.

La începutul anului 1841, Părintele Martinian a părăsit Sfântul Munte şi a mers în oraşul Mavrovon, în Eparhia de Sparta, unde multe minuni aveau să se întâmple.

Locuitorii acelui ţinut fuseseră afectaţi de un dezastru teribil: câmpurile, pădurile şi aproape toată vegetaţia erau devastate de lăcuste. Mutându-se, în masă, din loc în loc, au distrus totul în calea lor. În zborul lor ajunseseră în dreptul oraşului Maraton. Autorităţile locale îi scoseseră pe localnici din case, pe câmpuri, forţându-i să strângă din insectele devastatoare, să le arunce în gropi şi apoi să le ardă, dar toate aceste măsuri erau ineficiente. Părea că, cu cât mai multe lăcuste erau ucise, cu atât mai mult creştea numărul lor.

Oamenii îşi pierduseră toată speranţa în ajutorul omenesc, aşa că au început să săvârşească slujbe, dar dezastrul tot nu s-a încheiat. Terifiaţi, sătenii s-au îndreptat către Părintele Alexie, un om al lui Dumnezeu, care vieţuia într-o mânăstire din apropierea nefericitului oraş. Luând cu el sfinte moaşte, acest plăcut al lui Dumnezeu i-a sfătuit să facă o slujbă cu procesiune cu Sfânta Cruce pe câmpuri. Lăcustele, ca şi cum ar fi fost deranjate de astfel de acţiune, şi-au îndreptat întreaga atenţie asupra închinătorilor. Nenumăratele insecte îi atacau acum pe oameni, mai ales intrându-le în ochi. Atât localnicii cât şi preoţii au fugit la casele lor, cu groază.

Bătrânul Martinian a aflat şi el despre acest dezastru. După ce a oficiat o Slujbă a Paraclisului, el le-a spus sătenilor:

“Atât de slabă să fie credinţa noastră, încât să nu-I putem cere Domnului să ne ajute? Să înmulţim rugăciunile; să-i strângem laolaltă pe bătrâni şi să apelăm la mijlocirea puternică a Reginei Cerului şi a Pământului. Să-I luăm Sfânta Icoană şi să ne rugăm împreună, încrezându-ne în Domnul, în acest necaz”.

   Locuitorii au urmat sfatul Bătrânului credincios, cu încredere în mijlocirea preamilostivă a Maicii lui Dumnezeu, şi s-au adunat nu doar bătrânii, ci şi soţii şi chiar copiii. Au fost şi patru preoţi. O procesiune cu Sfânta Cruce a urmat Bătrânului care purta Sfânta Icoană, mergând pe câmp. Acolo, Părintele Martinian a aşezat pe pământ Icoana şi toţi sătenii au făcut metanii înaintea ei, apoi aşezându-se în rugăciune.

Împărăteasa Maică nu a respins rugăciunile slujitorilor credincioşi ai Fiului ei şi Dumnezeului nostru, ci a îndepărtat lăcustele. Dintr-o dată, un mare stol de păsări şi- făcut apariţia, năpustindu-se cu viteză asupra insectelor. Lăcustele au părăsit câmpurile şi au zburat în masă atât de densă, încât nu se mai vedea lumina soarelui.

La ceva timp după aceea, în satul Mavrovone, se afla un băiat care era foarte bolnav, iar boala lui se înrăutăţea. Părinţii săi ceruseră preotului să-l împărtăşească, însă, din oarece motive, preotul locului nu s-a grăbit şi nu a ajuns la timp. El a luat Sfânta Împărtăşanie şi s-a îndreptat către casa băiatului. L-a chemat, însă, şi pe Bătrânul Martinian să vină cu el. Când au ajuns în casă, au fost şocaţi de vestea că băiatul deja murise. Preotul s-a umplut de remuşcări puternice, fiindcă amânarea lui a privat copilul de ultima sa mângâiere duhovnicească. Singura speranţă a lor rămânea credinţa în mila lui Dumnezeu. Dar, preotul i-a cerut Părintelui Martinian să aducă Icoana, astfel încât să se poată ruga Împărătesei Cerului, pentru băiat. Bătrânul, văzând credinţa puternică a preotului şi a părinţilor devastaţi, a scos Sfânta Icoană, pe care o purta întotdeauna cu el, şi a aşezat-o deasupra patului copilului. Încrezători că nimic nu este imposibil pentru Împărăteasa Doamnă, Bătrânul, preotul şi părinţii au făcut metanii înaintea Icoanei, cerându-i să readucă la viaţă copilul. După ce s-au rugat o vreme, Bătrânul a atins băiatul, de trei ori, cu Icoana, şi brusc copilul şi-a deschis ochii. La cererea Părintelui Martinian, băiatul a primit Sfânta Împărtăşanie şi apoi s-a ridicat cu totul sănătos. A doua zi, a mers chiar şi la şcoală. Mai târziu, băiatul cel întors la viaţă era tuns monah într-o ţară străină, cu numele Alexie, şi avea să ducă o viaţă ascetică pe Muntele Athos.

Veştile despre această slăvită minune se răspândeau departe de oraş. Mulţi oameni care sufereau de infirmităţi fizice şi duhovniceşti se strângeau la Icoana Maicii lui Dumnezeu, cu credinţă. Chilia mică a Bătrânului era întotdeauna aglomerată de oameni, aşa încât a decis să se ascundă de ei, dar l-au găsit din nou. Părintele Martinian îşi dorea să-i viziteze pe bolnavi, cu Icoana, însă doar atât cât respectul lor pentru Maica lui Dumnezeu nu se amesteca cu dorinţa de a-l slăvi pe Bătrân. Luase în calcul să se retragă într-un loc unde nimeni să nu-l mai găsească. Prin urmare, a mers lângă malul mării şi, curând, deasupra oceanului, descoperea o stâncă mai înălţată având o peşteră care era destul de potrivită pentru nevoinţele sale ascetice. Părintele Martinian spera că acolo va fi complet izolat. Cu toate acestea, buna voinţă a Preasfintei Fecioare a aranjat altfel lucrurile.

Noaptea, ascetul se ruga în peşteră. Dintr-o dată, a auzit o voce care îi poruncea să nu ascundă Icoana, ci să slujească nevoilor altora. El a încercat să se opună, amintind nevrednicia şi neputinţele sale, dar vocea i-a zis şi mai poruncitor să fie ascultător, spunându-i că toate acestea erau spre slava Maicii lui Dumnezeu. Când Bătrânul şi-a încheiat rugăciunea, a decis să se odihnească puţin. Dintr-o dată, în acel moment, peştera a fost luminată de o lumină neobişnuită. Surprins, Bătrânul a ieşit pe stâncă, dorind să afle de unde venea o astfel de strălucire nemaintâlnită. Ascetul a văzut o imagine minunată. El a zărit un stâlp de lumină care se întindea de la cer la pământ şi, întâmplându-se aceasta, a auzit din nou aceeaşi voce care îi poruncise să renunţe la singurătate şi să slujească aproapelui. Astfel, ascetul a deschis uşa sa din nou, localnicilor acelor împrejurimi.

Exista pe acolo o femeie posedată, pe nume Elena, care striga tot timpul că ştie unde se ascunde Bătrânul. În acelaşi timp, ea susţinea că doar Icoana lui ar putea să o vindece. Duhul rău care o poseda pe femeie era foarte feroce. El dezvăluia păcatele tainice ale tuturor celor care veneau să o vadă pe Elena. Un preot credincios decisese odată să citească rugăciuni de alungare a acestuia, deasupra ei, indiferent ce urma să se întâmple. Pentru aceasta, a mers la casa Elenei. Imediat, femeia l-a atacat pe preot şi a început să-l defaime pe slujitorul Sfântului Altar, spunând: “Aha, aşa că vrei să mă scoţi? Te gândeşti să mă alungi? Nu, nu mă poţi scoate, nu mă vei scoate niciodată afară. Uită-te la tine!”.

În ciuda tuturor cuvintelor duhului rău, preotul a continuat să citească rugăciunile şi cerea duhului rău, care o poseda pe femeie, să-i dezvăluie cine l-ar putea răpune. Împotriva voinţei sale, duhul a vorbit obligat, despre un Bătrân retras cu o Icoană, numindu-l pe ascet “un zdrenţăros”, “călugăr rău” şi aşa mai departe. Apoi, preotul a întrebat duhul, unde îl putea găsi pe acel Bătrân. Duhul, forţat de rugăciunile preotului şi de puterea lui Dumnezeu, a dezvăluit unde se ascundea Părintele Martinian.

În dimineaţa de după acea arătare, Bătrânul auzea vocea unei mulţimi mari de oameni adunată înaintea stâncii şi cerându-i să coboare la ea, pentru a-i scăpa de suferinţă. Văzând voia lui Dumnezeu în toate acestea, Bătrânul a ascultat şi a mers la casele sătenilor. Mai întâi de toate, s-a dus să o vadă pe Elena. Când s-a apropiat de locuinţa ei, aceasta a căzut inconştientă şi a început să strige. Bătrânul, intrând în casă, a aşezat Icoana Maicii lui Dumnezeu şi s-a plecat înaintea Ei. Deodată, duhul a ieşit din femeie, cu mare geamăt. Femeia şi-a revenit în simţiri şi a mulţumit cu putere Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. După aceasta, imediat s-a simţit bine. Mulţi alţii au fost, de asemenea, vindecaţi prin rugăciune săvârşită înaintea Icoanei.

Datorită tuturor minunilor care au avut loc înaintea  Icoanei, în chilia Părintelui Martinian se aflau permanent oameni. Bătrânul a decis, în cele din urmă, să revină în mânăstirea sa. Când oamenii au auzit de plecare, l-au urmat pentru o parte din drum. Cu mare jale s-au despărţit de Bătrân, în timp ce se îndepărta de ei purtând Icoana Maicii lui Dumnezeu, care revărsase atât de mult har în ţinutul lor.

  În 1884, la scurt timp după ce ajunsese pe Muntele Sfânt şi intrase în Mânăstirea Marelui Mucenic Pantelimon, Părintele Martinian s-a mutat la Domnul. Drept urmare, Sfânta Icoană “Izbăvitoarea”, a Maicii lui Dumnezeu, devenea moştenire preţioasă a mânăstirii. Icoana venerată a rămas acolo până pe 20 iulie 1889, când Arhimandritul Macarie, stareţul Mânăstirii Sfântul Pantelimon, a dăruit Icoana “Izbăvitoarea” (“Eliberatoarea”), drept binecuvântare, nou construitei Mânăstiri Noul Athos a Sfântului Simon Canaanitul, din Caucaz. Icoana a rămas acolo, din 1889, până în prezent.

Prima Sărbătoare a Mutării Icoanei în Mânăstirea Noul Athos a avut loc la 17 octombrie 1889. De atunci, a rămas înfiinţată acea zi, ca zi specială de sărbătorire. La acel moment, o furtună a aruncat mai mult de o tonă de peşte în mânăstire.

În această icoană, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ţine Pruncul Dumnezeiesc pe braţul său, iar El binecuvântează cu mâna dreaptă.

Icoana “Eliberatoarea” a Maicii lui Dumnezeu este cinstită pe 17 octombrie, cât şi pe 4 aprilie.

*********
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere, adaptare şi adăugire Lăcaşuri Ortodoxe – 2023